20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Liberalii încep discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare

Publicitate

Cele mai citite

Liberalii încep, joi, discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare în vederea susţinerii noului Guvern. Miercuri, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că discuţiile se vor purta cu USR PLUS, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

„În cadrul reuniunii Biroului Politic Naţional am stabilit partenerii posibili cu care negociem formarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. Este vorba de USR PLUS, UDMR, de asemenea vom purta discuţii şi negocieri şi cu grupul minorităţilor din Camera Deputaţilor. Există şansa de formare a unei majorităţi parlamentare. În baza rezultatelor pe care le avem în acest moment este indicată clar posibilitatea de formare a unei majorităţi. (…) Vor urma paşii de negociere începând de mâine (n.r. – joi)”, a spus Orban, la sediul PNL.
Negocierile vor fi purtate de o echipă condusă de Ludovic Orban şi de premierul propus de liberali, Florin Cîţu. Potrivit lui Orban, echipa va negocia programul de guvernare, formula de guvern şi va purta şi discuţii legate de Parlament.
„Noi suntem concentraţi şi pe programul de guvernare şi pe identificarea celor mai buni candidaţi de miniştri. (…) O să existe o negociere legată de portofolii, dar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt adeptul, mai ales când este vorba de un lucru atât de important pentru ţară, cum este formarea unui guvern, să comunicăm doar în momentul în care se iau decizii”, a spus preşedintele PNL.
Echipa de negociere va discuta şi despre şefia celor două Camere ale Parlamentului. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un polițist sibian a ajuns cu mașina pe un teren agricol. Agentul a fost transportat la spital

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Agnita a ieșit cu mașina de pe șosea și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya