15 cazuri noi de Covid-19 au fost confirmate în județul Sibiu, în urma celor 221 de teste efectuate duminică, transmit reprezentanții Prefecturii, fiind cel mai mic număr înregistrat în ultimele luni. Totodată, în ultimele 24 de ore, trei persoane și-au pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirus.
„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2,16367 de persoane (dintre care 15761 adulți și 605 copii). Până la data curentă au fost vindecate 10653 de persoane, iar 550 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 256 de persoane, dintre care pe ATI 28 adulți și 1 minor”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Potrivit acesteia, ultimii trei pacienți care au decedat la Sibu din cauza infecției cu coronavirus sunt doi bărbați de 86 și 88 de ani, precum și o femeie de 83 ani.
În ceea ce privește cele 15 persoane confirmate pozitiv în ultimele 24 de ore, acestea fac parte din următoarele categorii de vârstă: 19 – 29 de ani 2 persoane; 30 – 39 de ani 1 persoană; 40 – 49 de ani 4 persoane; 60 – 69 de ani 4 persoane; 70 – 79 de ani 3 persoane; 90 – 99 de ani 1 persoană.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 925 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 789 persoane în izolare la domiciliu”, mai transmite Andreea Ștefan.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 73 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 104 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.