-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Prima persoană vaccinată împotriva COVID din România: A fost cea mai mare emoţie; am fost privilegiată pentru că am fost aleasă

Cele mai citite

Mihaela Anghel, asistentă la Institutul Matei Balş din Capitală, a declarat că este emoţionată şi se simte privilegiată să fie prima persoană din România aleasă pentru a fi vaccinată împotriva noului coronavirus.

„Cred că a fost cea mai mare emoţie. Am fost foarte privilegiată pentru că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din ţară (…) Nu am ştiut cum să reacţionez, nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă. Pur şi simplu am spus ‘da’ şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc”, a afirmat asistenta după ce a primit doza de vaccin.
Ea a avut un mesaj şi pentru cei care refuză să se vaccineze sau nu cred în existenţa pandemiei.
„Să deschidă bine ochii şi să vină să se vaccineze, pentru a putea scăpa de această greutate care ne apasă pe toţi. Să nu aştepte să se îmbolnăvească ei sau cei dragi, ca să îşi dea seama că există această boală (…) Simt şi sper să fie începutul şi sfârşitul acestei pandemii. Sper din tot sufletul”, a spus asistenta.
Mihaela Anghel a adăugat că cel mai greu moment din acest an a fost când a pierdut un pacient, care a stat la terapie intensivă mai mult de trei luni.
„Suntem şi noi afectaţi de pierderea pacienţilor. În toţi aceşti ani de când lucrez aici, nu s-a întâmplat niciodată să avem atât atât de multe decese (…) A fost mai greu la început, pentru că nu am putut sta lângă familie. A trebuit să stăm izolaţi (…) A fost un caz destul de grav, un băiat de 33 de ani, care a fost în terapie intensivă cam trei luni şi jumătate în spital (…) Gândiţi-vă că toţi stăm îmbrăcaţi în acel echipament. Cinci-şase ore fără apă, fără aer, numai căldură şi transpiraţie”, a mai afirmat asistenta.
Mihaela Anghel este asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, la data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. Ea a primit prima doză de vaccin, duminică, la ora 9,00, în aplauzele cadrelor medicale de la Institutul Matei Balş din Capitală. (AGERPRES)
SURSĂ FOTO edupedu.ro

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect