7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Arta nu e decât o cale spre devenire, la fel cum poate fi, de exemplu, o simplă meserie de zugrav

Cele mai citite

Când caut persoane importante sau cel puţin care au ceva de dezvăluit, ceva interesant care să atragă şi să întărească rândurile cititorilor de portrete, nimic nu se iveşte pentru că acele persoane se ascund în umbre. Câteodată în umbrele succesului, alteori în umbrele prietenilor sau şi mai simplu ale culorilor, pe pânză, piatră, pereţi, carton. Sibiul, micul orăşel plin de oameni talentaţi, mi-a mai scos în cale încă un tânăr care face artă din nimic, pură pasiune şi tactică fină. Dan Raul Pintea a urmat Liceul de Artă din Sibiu, mai apoi cursurile Facultăţii de Arte plastice din Cluj-Napoca, specializându-se pe grafică şi bineînţeles cu Master şi tot tacâmul, tot în arte plastice. A cştigat nenumărate premii în domeniu şi diverse burse. Interesele sale sunt în mare ilustraţiile, arta interactivă, arta vizuală, arta conceptuală a grafitti-urilor şi diverse forme de artă stradală. BIO: Nume complet: Dan Raul Pintea Data şi locul naşterii: 3 august, 1981, Sibiu Ocupaţie: Artist plastic Arta – un nivel spiritual „Arta nu e decât o cale spre devenire, la fel cum poate fi, de exemplu, o simplă meserie de zugrav. Răspunsurile sunt aceleaşi, doar căile diferă”, ne spune tânărul Dan. „Eu am ajuns la momentul în care viaţa şi arta formează un tot. Funcţiile lor se intercalează şi fiecare lucru întreprins devine unicat prin desăvârşire. Importanţa momentului în care se întâmplă aceasta e crucială. Actul în sine de creaţie se concretizează doar atunci când tu îl proiectezi în spaţiu astfel încât el să se întâmple. Corelarea materiei cu unda energetică, proiecţia mentală a ceea ce îţi doreşti cu adevărat cu obiectul palpabil nu e decât o consecinţă a conştiinţei, iar atâta timp cât faci ce nu îţi place, ce nu vrei, ce nu trebuie, ce nu tu ai creat, înseamnă că trăieşti universul altuia, viaţa, realitatea altcuiva… fapt ce generează nefericire şi deci neîmplinire”. Dan Raul este de părere că atâta timp cât face ceea ce el creează, orice lucru devine preferat în viaţă şi capătă aceeaşi însemnătate. Fiecare clipă de căutare nu este decât o cale de regăsire Arta stradală nu e decât o ramură a activităţilor pe care el le întreprinde, astfel încât fiecare concept are nevoie de un mediu propice de exprimare, iar el este nevoit să-şi însuşească toate modalităţile de exprimare pentru a reuşi să transmită ceea ce doreşte: „De aceea maniera e secundară, iar conceptul primordial”. În România arta vizuală şi toate conceptele ei sunt doar privite, nu neapărat şi înţelese: „Fiind un concept împrumutat, trebuie să realizăm că nu avem codurile necesare descifrării mesajelor. Aceste coduri se implementează prin educaţie încă de când eşti mic, devin parte integrantă din viaţa trăită acolo unde se întâmplă, constituie cultura acelui loc”, ne spune tânărul artist. „Cştigul material este consecinţa respectării cumpărătorului pentru ceea ce fac. Atunci când cineva îmi cumpără arta înseamnă că o apreciază şi deci satisfacţia survine automat, constituindu-se în suportul psihic şi fizic necesar următoarelor lucrări. Asta dacă o faci într-un mod profesionist. Dacă arta e la nivel de hobby atunci nu e loc de discuţie pentru cştiguri materiale”, este de părere tânărul. Arta este mediul prin care se manifestă. Tot ce întreprinde capătă o aureolă mistico-artistică, fie că o face prin felul în care se îmbracă, sau cum se aşeză sau cum vorbeşte sau dansează sau conduce sau merge. Totul se întâmplă conform cursului firesc şi de fiecare dată este conştient de ce i se întâmplă, fapt ce îi dă puterea să aprecieze fiecare moment de care are parte, „moment care pare că se întâmplă de fiecare dată altfel, parcă pentru prima oară”. Pasiunea ce dă semnale de ghidaj în viaţă Concurenţa există în orice domeniu, iar atunci când cota face pe artist bineînţeles că afirmarea vine cu timpul. „Eu sunt încă la început, abia acum încep să fiu cunoscut. Pentru asta e nevoie de constanţă, de o prezenţă permanentă la evenimente, de comunicare, interacţiune cu artiştii, galeriile, publicul”. Dan nu se vede făcând altceva decât artă, pe pânză, pereţi, în formate simple sau tridimensionale, dar cu siguranţă artă, prin care dacă nu începea să respire de la o vârstă fragedă, cu siguranţă „aş fi fost o stafie umblătoare între muritori”. Politica, la fel ca şi pentru orice alt artist este aproape de linia nulităţii: „Nu-i menirea mea să servesc interesele unor partide. În schimb dacă aş dori să schimb ceva ştiu că numai din politică se poate face acest lucru. Sistemul actual creat nu permite educarea conştiinţei de sine a individului, ci spală creierele oamenilor pentru a se putea folosi de ei. De aceea arta nu are loc, pentru că ea trezeşte conştiinţa şi te pune în faţa lucrurilor cu adevărat importante, cele universal valabile. ªi atunci sistemul ar cădea”. Românii şi arta vizuală Percepţia artei ţine de bagajul vizual, de un panou referenţial acumulat de-a lungul vieţii: „O viziune corectă asupra unor lucruri nu poate surveni din împrumuturi, ci din implementare, inoculare, educaţie, cultură, tradiţie. E ca şi cum ai spune ca românii nu vor putea niciodată înţelege ce e un manga dacă nu e născut în Asia. Codurile dobândite din cultura locală diferă de la ţară la ţară şi cum street art-ul îşi are fundamentele adânc incapacitate în ţările de origine, putem spune că absorbţia se va face doar la nivel de imitare, de kitsch”. Maniera de lucru o alege în funcţie de temă, iar în momentul în care totul începe timpul devine irelevant: „ªi în timp ce dorm creierul procesează. Mi s-a întâmplat să mă trezesc brusc în plină noapte şi să mă apuc de desenat. Nu contează unde te prinde, că eşti în pat, atelier sau pe drum”, spune tânărul entuziasmat. Mesajul său este unul simplu: „Mai cumpăraţi şi artă, nu doar pâine şi salam!” Mihaela Anghel

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect