2.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Cartel ALFA pichetează marţi Ministerul Muncii, în semn de protest faţă de creşterea insuficientă a salariului minim

Cele mai citite

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel ALFA” organizează marţi o acţiune de pichetare în faţa sediului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, ca reacţie faţă de nivelul insuficient până la care Guvernul a decis creşterea salariului minim brut pentru anul 2021, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale.

„40 de lei în plus la salariul minim, cât a anunţat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măşti şi alte elemente de protecţie individuală. (…) Confederaţia Naţională Sindicală ‘Cartel ALFA’ (…) decide declanşarea unei serii de acţiuni de protest, având ca scop creşterea veniturilor lucrătorilor. Acţiunile de protest debutează marţi, 29 decembrie 2020 ora 10.00 printr-o acţiune de pichetare a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale!”, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.
CNS „Cartel ALFA” consideră că majorarea insuficientă a salariului minim reprezintă un furt din munca lucrătorilor.
„Preţurile au crescut şi vor continua să crească. La fel şi productivitatea a crescut. În 2020 productivitatea a crescut cu 4,4%, deşi creşterea de anul trecut a salariului minim s-a bazat pe o estimare de 3,9%. În prezent, în România, productivitatea este la jumătate din media uniunii Europene, pe când salariile sunt doar la un sfert. (…) Guvernul refuză să ia act de aceste evoluţii şi să le transpună legislativ prin ajustarea corespunzătoare a salariului minim. Menţinerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de îngheţare a preţurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acţionarilor şi capitalului”, se precizează în comunicatul organizaţiei sindicale.
Guvernul a anunţat luni că a decis majorarea salariului minim brut de la 2.230 de lei până la 2.300 de lei, începând cu 1 ianuarie 2021. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: FC Hermannstadt – Petrolul 1-1 după un gol de „pus în ramă” reușit de Ianis Stoica

FC Hermannstadt a terminat la egalitate pe teren propriu, vineri seara, scor 1-1, partida disputată cu Petrolul Ploiești.Petroliștii au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect