2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Amenzi de 3.000 de lei, aplicate turiştilor din Sinaia pentru nepurtarea măştii de protecţie

Cele mai citite

Jandarmii prahoveni au aplicat, sâmbătă, amenzi de 3.000 de lei pentru nepurtarea măştii de protecţie unora dintre turiştii care intenţionau să urce pe pârtiile de altitudine din Sinaia.

Conform datelor furnizate AGERPRES de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, la Sinaia, staţiune în care mii de turişti au stat la cozi imense pentru a urca pe pârtiile din golul alpin, au acţionat 20 de jandarmi, astfel încât instalaţiile de transport pe cablu să poată fi folosite în siguranţă.
În acest context, jandarmii au aplicat şase amenzi în valoare de câte 500 de lei pentru nepurtarea măştii de protecţie.
City managerul Primăriei Sinaia, Marian Panait, a declarat pentru AGERPRES că peste 5.000 de turişti au urcat pe pârtiile din golul alpin, autorităţile locale cerând suplimentarea efectivelor de jandarmi pentru a se asigura respectarea măsurilor impuse în contextul pandemic.
În aceste condiţii, la staţiile de îmbarcare de la instalaţiile de transport pe cablu s-au format cozi imense, iar turiştii au aşteptat în anumite zone chiar şi aproape două ore pentru a urca pe munte.
Pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, turiştii au postat poze în care se poate observa cum sute de persoane stau la cozi la staţiile de îmbarcare ale instalaţiilor pe cablu. (AGERPRES)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Doi copii din Dobârca, cercetați pentru furtul unor oi

Doi minori din Dobârca sunt cercetați penal după ce în luna ianuarie au furat mai multe oi de la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect