5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

1.720 de cadre medicale din Sibiu s-au vaccinat, până acum, anti-COVID-19

Cele mai citite

 

1.720 de cadre medicale din județul Sibiu s-au vaccinat, până în prezent, îmtpotriva noului coronavirus.

Potrivit datelor puse la dispoziția Instituției Prefectului județul Sibiu, de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 6 ianuarie, la ora 13, la nivelul județului Sibiu, 1.720 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând cu data de 31 decembrie 2020.
Au fost înregistrate, până acum, cinci reacții adverse, dintre care, potrivit Prefecturii Sibiu, două de tip local, manifestate prin durere la locul injectării, și trei de tip alergic.
Până în acest moment conform H.G. nr 1031/2020, din categoriile populaționale prevăzute a fi vaccinate împotriva COVID-19 din domeniul sănătății și social – sistem public și privat s-au vaccinat persoane aparținând: personalului din spitale și unităților ambulatorii; personalului din sistemul de medicină de urgență; personalului din medicina primară; personalului din farmacii; personalului din serviciile stomatologice; paramedicilor și alți voluntarilor din unitățile sanitare; personalului din centrele rezidențiale și medico-sociale.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect