Polițiștii rutieri sibieni le reamintesc proprietarilor de autovehicule au obligaţia legală, atunci când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei de a îşi echipa autovehiculele cu anvelope de iarnă.
De asemenea, în cazul autovehiculului de transport marfa cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune și să aibă montate pe aceste roti lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate.
Sancţiunea contravenţională aplicată este amenda de la 9 la 20 puncte, iar ca măsură complementară se dispune reţinerea certificatului de înmatriculare. Legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă.
În același timp, polițiștii vă recomandă să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
De asemenea, trebuie să respectați indicațiile poliţiştilor rutieri şi lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.