4.1 C
Sibiu
marți, mai 20, 2025

Contractul de finanțare a proiectului de apă și canal al Sibiului a fost semnat. Investiție de aproape 130 de milioane de euro

Cele mai citite

Infrastructura de apă și canalizare din Sibiu va fi modernizată printr-un proiect în valoare de 174 milioane de euro. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat astăzi că a fost semnat contractul de finanțare prin care peste 133.000 de locuitori din județele Sibiu și Brașov se vor bucura de rezultatele acestui proiect.

„Contractul de finanțare a proiectului de apă și canal al Sibiului a fost semnat și mă bucur, ca membru al Guvernului României, ca reprezentant al Sibiului, să dau această veste! La aproximativ o lună de când am inițiat la Sibiu, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, cu Primăria Sibiu, CJ Sibiu și cu operatorul de apă și canalizare acordul de măsuri în vederea asigurării finanțării, iată că Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov a intrat în linie dreaptă. Semnarea contractului de finanțare a presupus respectarea foii de parcurs asumată acum o lună și va însemna investiții de aproape 175 milioane de euro. Peste 133 de mii de locuitori din județele Sibiu și Brașov vor beneficia de rezultatele acestui proiect. Ca membru al Guvernului, ca deputat de Sibiu și lider al celei mai puternice organizații politice locale mi-am asumat alături de colegii și partenerii mei proiecte care vor schimba viața locuitorilor. Acesta este unul dintre ele și, în același timp, unul dintre multele proiecte în care ne-a sprijinit necondiționat un bun prieten al Sibiului, Marcel Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene. Îi mulțumesc pentru acest lucru și îi felicit pe toți cei care s-au implicat: ADI APA SIBIU, Primăria Sibiu, Consiliul Județean și Apă Canal Sibiu”, a transmis Turcan.
La nivelul județului Sibiu, noul program investițional va permite alimentarea cu apă a zece noi localități (Miercurea Sibiului, Dobârca, Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși), canalizarea din comuna Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu, iar în orașul Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apa potabilă si de canalizare precum și o stație de epurare ape uzate. Acestora li se adaugă construirea de noi aducțiuni – cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca și Sibiu – Șura Mare – Slimnic – Ruși, reabilitarea de uzine de tratare și stații de epurare, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare, obiective ce vor asigura buna funcționare întregii infrastructuri de gestionare a apei în localitățile unde activitatea este asigurată de către operatorul regional Apă Canal Sibiu SA. Valoarea totală a lucrărilor pentru județul Sibiu este de 129,36 milioane de euro.
 
 
FOTO Arhiva

Publicitate
Ultimele știri

Nicușor Dan este într-un grup de numai 26 de oameni din lume care au ajuns la o performanță uriașă

Președintele ales Nicușor Dan face parte dintr-un grup select de numai 26 de oameni de pe întreaga planetă care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect