Munca ei, mândria Junilor

Pe străzile frumos şerpuite din Gura Răului, puţini oameni îşi făceau de lucru în afara curţilor lor. Un bătrân bine înfofolit într-o haină lungă legăna un măturoi, căutând în zadar praful de pe un podeţ. O femeie păşea cu grijă pe marginea drumului, cu teamă parcă, să nu deranjeze ceva. La primele ore ale dimineţii satul era cuprins de linişte, iar casele se înşirau cuminţi de-o parte şi de alta a străzii. Zăpada strânsă pe acoperişuri începuse să se topească, picurând monoton pe streşini. Pentru un străin, toată atmosfera putea părea leneşă. Dar gurenii nu sunt niciodată atât de tăcuţi – decât poate atunci când pregătesc ceva. Mai sunt trei săptămâni până la Crăciun şi tot satul, în aparenta lui nemişcare, lucrează de zor la pregătirea uneia dintre cele mai importante sărbători tradiţionale. Junii din Gura Râului sunt anual cei mai numeroşi dintre Junii din Mărginimea Sibiului. Dansul perfect sincronizat, hainele frumos apretate şi călcate, dar mai ales podoabele lor – penele (ornament pentru pălării) şi tarsânii (ornament pentru încălţăminte)- necesită mult lucru migălos pentru a ieşi perfecte. Reporterii Sibiu 100% au stat de vorbă cu una dintre cele mai căutate manufactoare de ornamente pentru juni din Gura Râului. Sărbătoarea dansului Dansul junilor este unul dintre cele mai importante şi cunoscute tradiţii din Mărginimea Sibiului. Junii fiecărei localităţi au un rol esenţial în sărbătoarea Crăciunului, începând cu data de 21 decembrie când se îmbracă prima oară în hainele tradiţionale. Întâlnirea cetelor se organizează anual în 28 decembrie la Sălişte – la ea participând juni şi junese din localităţi din toată Mărginimea. Conform obiceiului junii joacă haţegane şi jiane, dansuri tematice precum Căluţul, Romana, Balul Mărăcinilor, Fecioreasca sau Căluşelul. Masa din fereastră Dincolo de porţile mari de lemn ale casei familiei Berbescu, un câine mic se agita fără prea mare convingere în lanţ. „Nu-l băgaţi în seamă, haideţi, haideţi intraţi”, ne-a îndemnat voios, Dumitru Berbescu. Din curtea largă, sub acoperişul unei verande care adăposteşte două mese şi multe cutii de carton, am intrat în bucătăria bine încălzită, mirosind a cafea proaspătă. „Bine aţi venit”, ne întâmpină bucuroasă şi Maria Berbescu, scoţându-şi cu grijă ochelarii mari şi îndrumându-ne către o cameră mică dar foarte luminoasă. Femeia zâmbeşte scurt şi se aşează fără răgaz la masa de lucru. Zeci de cutii mai mari sau mai mici pline cu mărgele de diferite forme şi culori sunt înşirate în faţa ei. „Asta facem noi aici”, spune Maria şi ne arată penele şi tarsânii gata terminaţi aliniaţi frumos pe o altă masă din încăpere. „E nevoie de multă răbdare pentru asta. Cos cam 3 panglici de tarsâni pe zi. Un tarsân complet are 10-11 panglici”, ne explică femeia în timp ce înşiră mărgele albastre pe o aţă. Scândura cu ciucuri De la faţa bucăţii de catifea pe care coase panglicile ornate cu flori de mărgele, Maria trece la „fabricarea” ciucurilor cusuţi pe spatele tarsânilor. „Ciucurii au 17 nuanţe de culori – deci 17 tipuri de aţă. Îi făceam tare greu înainte de soţul meu să mă ajute cu o scândură-minune”, spune femeia în timp ce se ridică rapid şi se îndreaptă grăbită către verandă. Bucata de lemn meşterită de Dumitru Berbescu are peste doi metri lungime şi cuie bătute în ambele capete. Fără să pregete o clipă, soţii scot pe masa lungă o cutie plină cu aţe de lână şi se pun pe treabă: desfac ghemurile şi le desfăşoară de-a lungul scândurii. „Uite-aşa facem ciucurii, dăm mai multe rânduri din fiecare aţă şi mai apoi le tăiem la mărime. Facem câte 60 de ciucuri deodată”, explică Maria privind cu încântare către soţul ei. ªi totuşi, munca depusă pentru fabricarea ciucurilor continuă să fie extrem de migăloasă: pe un singur tarsân (un picior) sunt cusuţi peste 100 de ciucuri. Tricolor şi pene Tarsânii sunt terminaţi prin împreunarea bucăţii de material şi coaserea ei sub o panglică de tricolor. „Pe tricolor se pun buburezele – câte 20 – 30 la un picior”, spune Maria. Buburezele sau clopoţeii sunt foarte importanţi pentru clinchetul lor – zgomot binecunoscut făcut de juni în timpul dansului. Maria se ridică iar şi ne arată cu mândrie penele pentru pălării făcute de ea. Ornamentele au la bază rame rotunde de sârmă groase împletite cu sârmă mai subţire acoperite cu burete, carton, un alt burete şi pânză. Pe aceasta din urmă se pune bucata de catifea cu modele din mărgele. „Ultimele sunt lipite penele de păun, mândria junilor”, explică femeia care ne-a demonstrat fără răgaz fiecare mişcare. Pe tarsâni, dar şi pe pene Maria Berbescu inscripţionează de obicei iniţialele numelui tânărului care le poartă precum şi anul în care acesta dansează de sărbători. „Aşa au amintiri toată viaţa”, crede femeia în vârstă de 56 de ani. Lumina ochilor Lucrează neîncetat de la primele ore ale dimineţii până la căderea serii. Pentru Maria Berbescu lumina zilei este foarte importantă. „Degeaba îmi pun ochelari dacă nu e lumină afară. Nu văd cu ochiul stâng din cauza unui accident din copilărie. Asta nu m-a oprit însă niciodată să fac ce-mi place”, conchide femeia care a lucrat timp de 25 de ani în contabilitate. Trecând la pensionare de la adunat cifre la numărat mărgele, Maria crede că şi-a găsit menirea în confecţionarea penelor şi a tarsânilor pentru juni. „Îmi place să cos în fiecare tricolorul românesc, păstrez cu sfinţenie tot ceea ce e vechi, din bătrâni. După mine ar fi bine ca toată lumea să coasă pentru că este loc şi de lucru pentru oricine e interesat de tradiţie”, declară convinsă Maria Berbescu. Cusut în cifre Pe un tarsân se cos în medie peste 6.000 de mărgele, iar confecţionarea lui durează aproximativ 10 zile. O peană are peste 500 de mărgele şi paiete şi este realizată în decursul a 5-6 zile. În Gura Râului preţul unui set format dintr-o pereche de tarsâni şi o peană este de 450 – 500 de lei. „Nu ne apucăm să numărăm nimic – nici mărgelele, nici banii – că dacă facem asta, trece vremea şi nu mai avem timp să lucrăm”, Dumitru Berbescu. Alexandra Ion Cristea