Doi tineri din Hosman și Alțâna au fost amendați, ieri, pentru că nu au respectat măsura carantinei după ce s-au întors din străinătate. Este vorba despre doi tineri de 23 de ani din Alțână, și de 25 de ani din Hosman, care au revenit în țară nu au stat în carantină. Polițiștii sibieni au aplicat sancțiuni contravenționale în acest caz în valoare de 3.000 de lei.
„În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 127 de forțe ale poliției și poliției locale. Astfel, au fost verificate 909 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 59 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 231 de mijloace de transport, din care 55 de mijloace de transport în comun”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Conform acesteia, în urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei, din care 3.000 de lei în cazul tinerilor ce nu au respectat măsura carantinei. De asemenea, 47 de sancțiuni în valoare de 3.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și patru sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
În plus, polițiștii locali sibieni au verificat 217 persoane și au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei / izolării și 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
De asemenea, ieri, jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
„Jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse. Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale”, a completat Ștefan.
Potrivit accesteia, tot ieri, inspectorii DSVSA Sibiu au efectuat 14 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei pentru etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare.
„Totodată, în colaborare cu cadrele IPJ Sibiu, s-au efectuat două controale în trafic, soldate cu două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2700 lei, pentru transport animale și alimente cu mijloc auto neautorizat, precum și cu confiscarea a 800 kg produse alimentare fără dovada trasabilității și a provenienței, în valoare totală de 24000 lei”, a mai explicat Ștefan.