Noul administrator public al județului Sibiu, fost candidat la funcția de primar al Sibiului și lider actual al aleșilor PNL din Consiliului Local Sibiu, Adrian Bibu, a vorbit pentru Sibiu 100% despre responsabilitățile pe care și le-a asumat după alegerile locale de anul trecut.
“M-a onorat încrederea sibienilor. Aceasta a făcut posibilă situația în care ne aflăm astăzi, și anume cel mai mare grup politic din Consiliul Local Sibiu și cel mai bun scor obținut de PNL Sibiu la alegerile locale, în ultimii 20 de ani. Sibienii ne-au spus, practic, că vor să facem echipă cu primarul și asta facem. Votul pe care îl dăm acum în favoarea Acordului de parteneriat între Sibiu și Șelimbăr pentru realizarea TRENULUI PERIURBAN este o dovadă a ceea ce spuneam și un pas concret înspre materializarea acestui demers important pentru comunitate”, spune Adrian Bibu.
Liderul consilierilor liberali susține că trenul periurban, asumat în campania electorală atât de PNL, cât și de formațiunea primarului în functie al Sibiului, este esențial pentru viitorul unei rețele de transport eficiente și pentru ceea ce ar trebui să însemne la un moment dat Zona Metropolitană Sibiu.
“Parteneriatul cu Șelimbărul este o primă etapă rezultată din Studiul de trafic și se referă, de asemenea, la o primă etapă, aceea de conectivitate a comunei cu Zona Industrială Vest și cu Aeroportul, inclusiv ramificația Turnișor-cartier Tilișca”, mai spune Bibu.
Liberalul susține că Acordul cu Șelimbărul prevede obligațiile părților în pregătirea proiectului, de la elaborarea tuturor documnetațiilor, continuând cu cererile de finanțare și până la implementare.
“PNL este într-un continuu dialog cu primarul Sibiului, scopul fiind acela de a dezvolta orașul. Este, credem noi, o atitudine de bun simț, una care, sperăm, va produce rezultate”, spune Bibu.
Adrian Bibu a vorbit și despre funcția de administrator public, asumată recent.
“Doamna președintă Daniela Cîmpean și-a asumat pentru județ proiecte majore, o bună parte dintre ele în legătură directă cu municipiul Sibiu. Acesta, dar și profesionalismul demonstrat de conducerea CJS în mandatul trecut, sunt două dintre motivele care m-au determinat să accept poziția de administrator public al județului. Răspund, între altele, de domeniul strategiilor și fondurilor europene, de instituții esențiale precum Spitalul Judetean, dar și de activitatea Sălii Transilvania pe care am condus-o pânp acum”, a mai declarat pentru Sibiu 100% Adrian Bibu.