-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Iarna nu-i ca vara în „sala” de așteptare pentru examenul auto

Cele mai citite

Zeci de candidați programați la proba practică a examenului auto așteaptă, zilnic, în „sala” din aer liber din fața Stadionului „Voința” din Ștrand. Locația, stabilită ca punct de plecare pentru proba practică încă din anul 2013, nu este una plăcută îndeosebi în zilele friguroase, când candidații își așteaptă, ore întregi, rândul. În plus, conform reprezentanților Primăriei Sibiu, localnicii din această zonă au reclamat de mai multe ori că sunt deranjați de zgomotul produs în acest timp. Autoritățile promit, în schimb, o rezolvare cât mai rapidă a acestei probleme.

 
„E dificil și pentru noi că, zilnic, așteptăm, alături de elevii noștri, examenul auto în frig. Dar ne-am adaptat! De atâția ani, ne-am învățat! Ne mai plimbăm, mai stăm în mașină și ne încălzim!”, a spus un instructor auto.
În zilele de iarnă, elevii se înghesuie câte patru-cinci într-o mașină, așteptându-și rândul la examenul. „E bine că avem un acoperiș! Nu e tocmai bun în condiții de pandemie, dar avem mască, dezinfectant, tot ce ne trebuie! Noroc să mai avem ca să trecem examenul!”, a declarat Mihai, unul dintre elevi.
Piața Obor, o variantă refuzată de prefectul din 2013
Locația din Ștrand a fost stabilită ca loc de plecare pentru proba practică printr-un Ordin al Prefectului emis în 2013.
„Primăria Sibiu nu a considerat că este un loc potrivit pentru acest scop, fapt confirmat și de numeroasele sesizări ale locuitorilor de la blocurile de vizavi, care reclamau deranjul provocat de cei care așteaptă. Din acest motiv, Primăria Sibiu a și propus la acea vreme o altă locație pentru plecarea pe traseu în proba practică, și anume zona de lângă Piața Obor. Prefectul în funcție în 2013 (n. r. Ovidiu Sitterli) a refuzat, însă, această variantă”, a precizat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Sibiu.
Spațiul din fața Stadionului „Voința” este teren public, cu destinația de parcare, astfel că Primăria nu poate face amenajări pentru o sală de așteptare a candidaților la examenul auto.
Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor face parte din cadrul Instituției Prefectului Sibiu. Contactată de Sibiu100%, Prefectura a explicat că, în perioada următoare, va relua discuțiile și va analiza, împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu și Poliției Rutiere, situația actuală, pentru a găsi o „soluție aplicabilă, care să poată rezolva inconveniențele create din cauza punctului de plecare funcțional la acest moment”.
„Având în vedere că activitatea de examinare pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere a fost suspendată pe perioada stării de urgență, odată cu reluarea activității programul s-a aglomerat, numărul candidaților fiind unul mare. Încă de atunci am avut discuții cu Primăria Sibiu în vederea găsirii unei variante alternative care să remedieze această situație, care a dus la un număr foarte mare de candidați la proba practică a examenului”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect