Luni seara, pe Drumul Național 1, în zona localității Șelimbăr, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit în vederea aplicării măsurilor legale un conducător auto în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea, care a fost înregistrat de dispozitivul radar circulând cu viteza de 182 de kilometri/oră. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 1,60 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Pentru conducerea cu viteză peste limita legală și deoarece conducătorul auto nu avea asupra sa toate documentele, polițiștii i-au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.175 de lei. De asemenea, după ce conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere al șoferului a fost reținut în vederea anulării.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările în acest caz.