1.3 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Prins după o spargere în noaptea de Revelion

Cele mai citite

Un tânăr care în noaptea de Revelion a furat diferite electronice și electrocasnice dintr-o locuință, a fost prins de polițiști.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut joi de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
“În fapt, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii specializați în investigații criminale au stabilit că în noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, tânărul ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din municipiul Sibiu, str. Gladiolelor, de unde ar fi sustras două televizoare și un cuptor cu microunde.
Tânărul a fost reținut ieri pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările”; a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ANALIZĂ: Sibiul e ”în cărți” în Regiunea Centru . Cum a performat turismul regional la finalul toamnei 2025?

Luna noiembrie 2025 a marcat o perioadă de tranziție semnificativă pentru turismul din Regiunea Centru. Deși numărul total...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect