10.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Sibienii au dat petreceri, iar polițiștii amenzi

Publicitate

Cele mai citite

 

Sâmbătă, mai multe petreceri au fost „sparte” de polițiștii sibieni. Ieri, două petreceri de aniversare ce au avut loc în Sibiu și Șura Mare au fost taxate cu amenzi.

„Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, în cursul zilei de ieri, 6 februarie a.c., 90 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au intensificat verificările acționând în sistem integrat împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, vizând respectarea normelor legale impuse de auorități în contextul situației actuale. Au fost desfășurate activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, zone turistice, dar și în mijloacele de transport în comun de pe raza administrativ-teritorială a județului Sibiu”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Astfel, au fost verificate 1.731 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 107 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 390 de mijloace de transport, din care 72 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 245 de sancțiuni contravenționale în valoare de 29.509,25 de lei.
Unde și cum au petrecut sibienii
Vineri spre sâmbătă noaptea, în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au mers într-o casă din localitatea Șura Mare, unde se aflau aproximativ 20 de persoane care participau la o petrecere aniversară. Participanții s-au ales cu 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei, pentru că nu au respectat măsurilor în vigoare, în contextul pandemiei de COVID-19.
Ieri după-amiază, în jurul orei 16.30, și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au depistat 20 de persoane care, aflându-se într-o cabană de pe raza localității Sadu, nu au respectat normele de distanțare fizică, cu această ocazie fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală tot de 1.000 de lei.
Mai târziu, în jurul orei 20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au intervenit într-un unui local din municipiu, unde se aflau aproximativ 50 de persoane care participau la o petrecere aniversară. „Pentru organizarea unui eveniment privat într-un spațiu pentru care s-au instituit restricții / interdicții, operatorul economic a fost sancționat de către polițiști cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Participanților la eveniment le-au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, din care două sancțiuni a câte 2.000 de lei și 41 de avertismente scrise”, a explicat Ștefan.
Petrecerile au continuat în județul Sibiu. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00,30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Agnita au identificat 22 de persoane care participau la o petrecere privată într-un imobil de pe raza localității Nocrich. Cele 22 de persoane au fost sanționate atât pentru participarea la evenimente private în spații pentru care s-au impus restricții / interdicții, cât și pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea, în total fiind aplicate 44 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.250 de lei.
„La data de 6 februarie, în jurul orei 20,30, pe Valea Avrigului, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Sibiu au identificat un operator economic care nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea distanțării fizice în localul administrat, polițiștii aplicând o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei. De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita, au depistat doi tineri în vârstă de 23, respectiv 27 de ani, frați, din comuna Mihăileni care nu au respectat măsura carantinei, instituită după ce au revenit din străinătate. Cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare”, a mai transmis Prefectura Sibiu.
Amenzi de 4.500 de lei pentru sibienii fără mască de protecție
Tot în cursul zilei de ieri, pe raza județului Sibiu, au mai fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de protecție sanitară.
De asemenea, polițiștii locali sibieni au verificat 229 de persoane și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei, din care zece sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță și 2 sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
„În cursul zilei de 6 februarie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu, atât independent cât și împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării tuturor activităților de verificare, jandarmii au aplicat șapte avertismente scrise și o amendă în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse”, mai spune Ștefan.
În ceea ce privește activitatea reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, aceștia au participat împreună cu alte structuri ale M.A.I. la efectuarea controalelor pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Aceștia au efectuat un număr de 20 de controale și au identificat două nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii Sars-Cov-2 fiind aplicate două avertismente.
În plus, personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 11 persoane și trei autoturisme. În urma controalelor, nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya