0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

La Muzeul ASTRA începe „Săptămâna lui Dragobete”

Cele mai citite

În perioada 20 – 26 februarie, la Muzeul ASTRA se desfășoară „Săptămâna lui Dragobete”. Potrivit organizatorilor, în acest interval, vor avea loc mai multe evenimente destinate atât cuplurilor, cât și copiilor cu spirit de inițiativă.

„Mai precis, timp de o săptămână, toți îndrăgostiții și copiii vor putea participa la două concursuri cu premii special pregătite pentru Sărbătoarea Dragobetelui”, a precizat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al CNM ASTRA.
Astfel, primul concurs este unul care cuprinde mai multe elemente vizuale și care reliefează patru povești de dragoste vechi de peste un secol. Este vorba despre patru fotografii din arhiva Muzeului ASTRA, bine ascunse în diferite case tradiționale din muzeu. Cuplurile de îndrăgostiți trebuie să recreeze, practic, în felul lor, cele patru imagini din trecut și să se fotografieze ca atare. Imaginea aleasă să-i reprezinte trebuie, ulterior, postată în evenimentul online „Săptămâna lui Dragobete” de pe pagina Muzeului ASTRA, iar cuplul care strânge cele mai multe aprecieri va câștiga o ședință foto în Muzeul ASTRA, realizată de un fotograf profesionist.
Pe scurt, cei care vor să participe se cuvine să facă următoarele: Like și share la pagina de facebook a Muzeului ASTRA https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu; să descarce aplicația MUZEUL ASTRA APP de pe Magazin Play sau App Store; să folosească harta din secțiunea ”În apropierea ta” si să găsească gospodăriile unde e ascunsă poza aleasă; să reproducă imaginea și să încarce poza pe pagina de Facebook a Muzeului https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu în cadrul evenimentului ”Săptamana lui Dragobete”; să convingă mai mulți prieteni să aprecieze fotografia, pentru a câștiga.
Dragobetele sau Sărbătoarea Dragostei, după tradiția românească, este denumit în unele zone și „Logodnicul păsărilor”. Se spune că, în această zi, păsărelele își aleg perechea pe viață și încep să își construiască cuibul pentru viitorii pui.
„De aceea, am pregătit la Muzeul ASTRA și un concurs pentru cei mici! În perioada 20-26 februarie 2021, toți copiii vigilenți care vor găsi cât mai multe cartonașe cu diferite păsărele, ascunse prin Muzeu, vor fi premiați cu o insignă de merit cu Muzeul ASTRA și vor primi titlul oficial de prieteni ai Muzeului”, spune Călinescu.
Toți cei care se vor înscrie vor avea parte de pliante speciale cu regulamentul concursurilor.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect