7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cel mai prosper medic de familie din Sibiu a încasat aproape 37.000 de lei pe lună, anul trecut

Cele mai citite

Cea mai mare sumă decontată de CJAS, într-o lună, unui medic de familie din județul Sibiu a fost de aproape 7.500 de euro. La popul opus se află un medic ce a încasat, într-o lună, numai 350 de euro. Diferența dintre cele două cabinete constă în numărul de pacienți înscriși și de nivelul de calificare.

Medicii de familie au avut mult de furcă în anul care a trecut, fiind solicitați de două ori mai mult decât în anii trecuți, motivul fiind migrarea pacienților de la spitale, în condițiile dure impuse de pandemie.
Un raport al Casei Județene de Asigurări de Sănătate arată că cea mai mare încasare lunară a unui medic de familie din Sibiu a fost de 36.898 lei/ venit brut, având între 2.201-2.500 de pacienți înscriși pe listă și beneficiari ai pachetelor de servicii. Pe de altă parte, cel mai mic venit brut al unui cabine de medicină de familie a fost de 1.707 lei, în 2020.
Potrivit CAS Sibiu, veniturile medicilor de familie diferă în funcție de nivelul de calificare, numărul de pacienți și zona unde lucrează.
„Reglementarea de dinainte de pandemie limita la patru consultațiile dintr-o oră a unui medic de familie. Odată cu modificările cadrului normativ, s-a trecut de la patru la opt. În momentul acesta, sunt opt- dacă nu mă înșel – până la 31 martie. De aici diferența de decontare. Consultația depinde de medic, de unde are cabinetul, de nivelul lui de instruire. Adică dacă e medic primar sau specialist, dacă lucrează în mediul urban sau rural. De exemplu, un medic specialist ia 17 lei (n.r. pe o consultație), cel primar are și spor de 20%, deci acestei consultații i se mai adaugă 20%. Plus că, dacă este, de exemplu, medic la Râu Sadului, mai are spor de zonă, adică plus 39%. Ruralul e mai bine plătit, pentru că e mai departe de sufletul târgului”, a explicat Vasile Spinean, directorul Casei de Asigurări Sibiu (foto).
Potrivit lui Vasile Spinean, directorul CAS Sibiu, în 2020, medicii de familie au acordat peste 1,2 milioane de consultații. De asemenea, 902.465 de rețete au fost prescrise de aceștia anul trecut, însumând o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei.
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de președinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al partidului.„Dragi români, vă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect