7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Aniversare cu 15 invitați pe Valea Avrigului, „spartă” de polițiști

Cele mai citite

O petrecere aniversară dintr-un imobil de pe Valea Avrigului a fost întreruptă de polițiștii sibieni. La eveniment erau 15 persoane, iar organizatorul a fost sancționat cu 2.000 de lei.

Potrivit Andreei Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus. La activităţile de verificare au participat 115 forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 1.089 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 82 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 251 de mijloace de transport, din care 24 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 103 sancțiuni contravenționale în valoare de 14.450 de lei.
Conform aceleiași surse, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au constatat că, aseară, într-un imobil de pe Valea Avrigului, 15 persoane participau la o petrecere aniversară. Cu această ocazie, organizatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiind aplicat și un avertisment scris unuia dintre participanți.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că administratorul unui bar din orașul Avrig desfășoară activități comerciale în incinta unității deși acestea sunt permise doar pe terasă. Administratorul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar un client a fost sancționat cu avertisment scris.
În cursul zilei de ieri au mai fost aplicate 85 de sancțiuni în valoare de 9.700 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 750 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
În plus, polițiștii locali au verificat 187 de persoane și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
De asemenea, ieri, jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
Și jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare, au fost aplicate trei avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
„Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate opt persoane, două autoturisme și o societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale”, a mai explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect