14.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

„Comorile Naturii din ţara Oltului” la Sibiu

Cele mai citite

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu alături de partenerii săi, Biblioteca Orăşenească Avrig şi Grupul de Acţiune Locală „ţara Oltului” au organizat pe parcursul lunii noiembrie un concurs de ilustrare creativă pe tema protecţiei naturii cu titlul „Comorile Naturii din ţara Oltului”. Ideea concursului s-a născut cu ocazia taberei de vară „Comorile ţării Oltului”, când reprezentanţii ARPM Sibiu au prezentat elevilor participanţi proiectul LIFE „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România”. Entuziasmul copiilor i-a determinat pe organizatori să continue această acţiune prin iniţierea unui concurs pe teme de protecţia naturii în şcolile de pe teritoriul GAL „ţara Oltului”. Concursul „Comorile Naturii din ţara Oltului” a fost o competiţie între şcolile din Avrig, Porumbacu, Cârţa, Cârţişoara, Mârşa etc. şi a constat în realizarea unor desene, colaje, eseuri şi orice altă formă de creaţie pe teme de protecţia naturii. Premiile au fost acordate acelor lucrări care au ilustrat cel mai bine elementele naturii din microregiunea „ţara Oltului”: păsări, mamifere, insecte, plante, habitate. Juriului a fost format din reprezentanţii ARPM Sibiu, ai Bibliotecii Orăşeneşti Avrig şi ai GAL „ţara Oltului”. „Proiectul LIFE are şi o componentă de educaţie în şcoli, care urmăreşte înţelegerea importanţei conservării biodiversităţii. Concursul „Comorile Naturii din ţara Oltului” se înscrie în cadrul acţiunilor de conştientizare a copiilor cu privire la importanţa păsărilor răpitoare în ecosistem, pe care le desfăşurăm în cadrul proiectului nostru. Prin acest gen de acţiuni încercăm să modificăm percepţia negativă despre răpitoare şi să-i ajutăm pe copii să înţeleagă conexiunile dintre om şi valorile naturii”, declară Camelia Proca, manager proiect LIFE. De miercurea trecută lucrările elevilor care au participat la concursul „Comorile Naturii din ţara Oltului” sunt expuse timp de o săptămână la sediul ARPM Sibiu din str. Hipodromului nr. 2A. (C.P.)

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect