Un bărbat de 46 de ani și fiul său de 22 de ani s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la pescuit. Polițiștii i-au prins la pescuit pe Olt, le-au confiscat mașina, peste 100 de kilograme de pește și plase folosite la pescuit.
În noaptea de miercuri spre joi, polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu, împreună cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe râul Olt.
„Cu această ocazie, în zona localității Porumbacu de Jos, polițiștii au descoperit un autoturism în interiorul căruia se aflau doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 22, respectiv 46 de ani, din Făgăraș. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au găsit în interiorul acestuia plase de pescuit de tip monofilament din nailon și din material textil și mai mulți saci cu pește proaspăt capturat.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de pescuit comercial fără licență sau autorizație, deținerea și utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, respectiv deținerea și transportul fără documente legale a peștelui obținut din pescuit. De asemenea, au fost confiscate autoturismul, două plase de tip monofilament din nailon, în lungime totală de 130 de metri, 4 plase din material textil în lungime totală de 220 de metri, iar cantitatea de 123,3 kilograme de pește proaspăt a fost confiscată și predată în vederea valorificării. Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Ordine Publică sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.