Accident rutier produs din cauza alcoolului și vitezei, în județul Sibiu

Cele mai citite

Consumul de alcool și neadaptarea vitezei într-o curbă au condus la producerea unui accident rutier între Jina și Poiana Sibiului.

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, miercuri dimineața, pe Drumul Județean 106E între Poiana Sibiului și Jina. Lucrătorii rutieri au stabilit în urma cercetărilor că un șofer de 32 de ani din Jina, în timp ce conducea autoturismul spre Poiana Sibiului, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile meteo-rutiere, într-o curbă și pe un carosabil acoperit cu zăpadă, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat pe sensul opus de mers unde s-a izbit de un autoturism condus spre Jina de către un sibian de 33 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului de 32 de ani a rezultat într-o concentrație de 0,42 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.  Celălalt șofer, de 33 de ani, a fost rănit în urma evenimentului. Acesta a suferit un traumatism la o mână și acuza dureri toracice, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale.
Polițiștii rutieri au demarat deja o anchetă în acest caz.

spot_img
Ultimele știri

PNRR se încheie astăzi. Ce spune Bolojan despre câți bani a luat România de la UE și ce proiecte a ratat

Data de 31 august 2026 este termenul-limită pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR. România a atras până acum aproximativ...

Știri pe același subiect