O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca va sosi vineri în ţară

Cele mai citite

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca – 43.200 de doze – va ajunge vineri la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.
CNCAV precizează că dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Pe 8 martie, în urma recomandărilor Grupului Ştiinţific şi Medical din cadrul CNCAV, a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, s-a luat decizia renunţării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.
Începând cu data de 15 martie, au fost operaţionalizate listele de aşteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19, atât în centrele de vaccinare deja existente, cât şi cele care vor fi operaţionalizate în luna aprilie 2021. (AGERPRES)

spot_img
Ultimele știri

Propunere pentru acordarea alocațiilor: statul taie banii și îi dă doar copiilor care merg la școală

Un proiect legislativ depus miercuri la Senat propune o schimbare majoră în modul de acordare a alocațiilor pentru copii.Concret,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect