Gaz Metan a reușit să obțină un punct de moral în deplasarea de duminică după amiază de la Sepsi Sfântu Gheorghe, după un meci în care medieșenii au jucat o jumătate de oră în inferioritate numerică.
Sepsi a reușit să deschidă repede scorul încă din minutul 9 al partidei de pe teren propriu. Centralul Cătălin Popa a indicat punctul cu var după un duel între Yuri și Safranko, iar Gabriel Vașvari a transformat lovitura de pedeapsă. În minutul 14, formația gazdă a avut ocazia de a-și dubla avantajul. După o lovitură de colț, șutul lui Cătălin Golofca a fost blocat, mingea a ajuns la Lorand Fulop care a șutat la rândul său în Francisco Junior, faza a continuat, iar Balazs Csiszer a trimis cu capul peste poartă.
În minutul 23, Răzvan Pleșca a apărat șutul lui Radoslav Dimitrov, iar apoi peste alte câteva minute șutul lui Golofca a ocolit poarta Gazului. La poarta cealaltă, Bryan Alceus a șutat direct în brațele portarului în minutul 35, iar apoi în minutul 43, Ovidiu Horșia a șutat din marginea careului de 16 metri, dar portarul a boxat mingea.
Gaz Metan a rămas în zece oameni după un sfert de oră de joc din repriza a doua. Francisco Junior a văzut direct cartonașul roșu după o intervenție asupra lui Pavol Safranko. În minutul 64, Gaz Metan a primit penalty după un duel în careul de 16 metri dintre Vlad Morar și Branislav Ninaj, iar Ronaldo Deaconu a reușit să egaleze. Cu un sfert de oră înainte de final, Răzvan Pleșca a respins de la rădăcina barei șutul din lovitură liberă a lui Gabriel Vașvari, iar apoi în minutul 79 Vlad Morar a scăpat spre poartă, a șutat, dar mingea a fost respinsă de Niczuly.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 29 puncte și rămâne pe poziția a 13-a a clasamentului Ligii întâi. Etapa viitoare, medieșenii joacă pe teren propriu cu Astra Giurgiu. Partida este programată vineri, 2 aprilie, de la ora 20:30.