7.4 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

FOTO: Văruțele, recreate în 2021 la Slimnic și Ruși

Cele mai citite

Recent, Grupul de Inițiativă #Slimnic2021, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat, cu sprijinul administrației locale – Primăria și Consiliu Local Slimnic, au organizat un eveniment menit să recreeze obiceiul Văruțelor în satele Slimnic și Ruși.

La o săptămână după intrarea în Postul Paștelui, tinerii din comuna Slimnic sărbătoresc Sâmbăta Sfântului Toader, prinzându-se veri și văruțe. Organizați în grupuri, tinerii își aleg un pom în care agață colăcei, sau brăduleți cum li se spune în aceasta zonă, iar apoi, prinzându-se de mână, se rotesc în jurul pomului cântând: „ Văruță, văruță, prinde-te cu mine/ și cu Dumnezeu, să nu-ți pară rău/ pân’ la primăvară, când ne prindem iară/ și la anu’ care vine/ să te prinzi iar văr cu mine.” .

La sfârșitul cântecului, tinerii scutură bine pomul de brăduleți, și adună de jos câte un colac, indiferent de apartenența lui. Acest obicei creează o legătură de prietenie, o înrudire sufletească, între cei ce se prind veri și văruțe, pe tot parcursul anului. Apoi, pentru a sărbători acest legământ de prietenie, fiecare grup de tineri se adună la o gazdă primitoare, unde petrec râzând, jucând, și mâncând grâu fiert și „brăduleții” căzuți din pom. Readucerea la viață a obiceiurilor este o direcție a programului #Slimnic 2021- Sat European de Tineret, ce își propune pentru acest an documentarea și recreerea a patru mari obiceiuri din această zonă: Văruțele, Sânzienele, Armindenii și Colindatul.

„Pentru a face acest lucru, am început să discutăm cu bătrânii din comună, filmând totul sub forma unor mini-interviuri. Alături de echipa din care mai fac parte sora mea, Anamaria Panțiru, Livia Șoroștinean și Mira Bogdan -profesor la școala din sat, vom documenta tot ce ține de aceste obiceiuri, de la pregătirile ce se făceau în prealabil pentru ele, până la sărbătorirea propriu-zisă. Astfel, la finalul anului vom avea un documentar în toată puterea cuvântului, că o mărturie în plus pentru frumusețea tradițiilor și obiceiurilor din această comună”, a spus Larisa Panțiru, în vârstă de 15 ani, membru al Grupul de Inițiativă #Slimnic2021.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Fenomen spectaculos până în mai. Eta Aqaridele, „ploile de meteori” sunt vizibile în România

Eta Aqaridele, "ploile de meteori", sunt vizibile de sâmbătă seara și până la începutul lunii mai, potrivit Observatorului Astronomic.“Ploaia...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect