2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Sibienii vor fi consultați din nou, pentru o nouă strategie de dezvoltare a orașului

Cele mai citite

Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Sibiului este motivul pentru care Primăria Sibiu a angajat o companie specializată, care se va ocupa, timp de 10 luni, de colectarea de date, inclusiv de la cetățeni, și de transformarea lor în strategie.

Sibienii vor putea să participe la elaborarea strategiei de dezvoltare a municipiului Sibiu, în perioada 2021 – 2030, prin intermediul consultărilor și dezbaterilor publice din cadrul procesului ce este derulat de CIVITTA Strategy & Consulting, din București. Compania a câștigat licitația organizată în acest scop de primărie, demersul fiind finanțat cu fonduri europene. CIVITTA este o companie cu sediul în Estonia, fiind înființată ca o asociere a consultanților din țările baltice. În prezent, are mai multe birouri în România și desfășoară activități diverse, de consultanță, strategie, finanțare, cercetare și altele.

“Este vorba de un plan strategic prin care vom defini viziunea administrației locale și a comunității în ceea ce privește dezvoltarea orașului în următorii ani, în mod integrat, sustenabil și predictibil, care ne va ghida în luarea deciziilor de prioritizare și implementare a investițiilor. Cu ajutorul unei firme specializate, vom stabili direcții de dezvoltare și obiective majore care vor da Sibiului vectori de dezvoltare, în corelare și cu liniile de finanțare europeană. Acest document va indica un plan de acțiune și o listă de proiecte concrete, de la proiecte pentru infrastructură și educație și până la amenajarea de noi obiective de agrement. Am insistat ca în atribuțiile firmei contractate pentru consultanță să intre organizarea de consultări aplicate cu membrii comunității, prin instrumente adaptate la restricțiile necesare gestionării pandemiei de coronavirus.”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Anunțul făcut de primărie vine odată cu semnarea contractului pentru serviciile de consultanță în vederea elaborării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2030 în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene SIBIU SMART, prin care Primăria Sibiu urmărește actualizarea Strategiei de Dezvoltare a orașului și a Planului de Mobilitate Urbană.

Ce presupune elaborarea Strategiei de Dezvoltare:

– Analiza situației existente din punct de vedere socio-economic, al mediului, al echipării tehnice, al dezvoltării domeniilor educației și sănătății, turismului și culturii, locuirea și calitatea spațiului public, al ofertei pentru petrecerea timpului liber, al serviciilor de utilitate publică, al infrastructurii și mobilități urbane, al zonelor urbane marginalizate, al protecției mediului și al guvernanței orașului. Consultantul va colecta date statistice și va realiza o imagine a stadiului în care se află Sibiul de astăzi.

– Consultarea grupurilor țintă și a cetățenilor: consultantul va prezenta detaliat lista factorilor interesați, planul de gestionare a comunicării cu cetățenii, planificarea consultărilor publice, etc.

– Analiza impactului măsurilor din Strategia de Dezvoltare anterioară, rezultatele proiectelor implementate

– Corelarea noii Strategii cu celelalte documente strategice ale Sibiului: Planul de Mobilitate Urbană, Strategia și Planul de Acțiune pentru Adaptarea la Schimbările Climatice, Planul Urbanistic General, etc.

– Elaborarea viziunii de dezvoltare pentru anul 2030, în funcție de nevoile identificate și de oportunitățile de dezvoltare, continuând Strategia precedentă

– Stabilirea direcțiilor și obiectivelor strategice pentru perioada 2021-2030, definind obiective clare, limitate în timp, măsurabile și realizabile

– Elaborarea Planului de Acțiune și a portofoliului de proiecte, structurat pe direcții de acțiune. Portofoliul de proiecte va include perioada de derulare și sursele de finanțare identificate, mai ales fonduri europene nerambursabile disponibile în noul cadru financiar.

– Definirea unei proceduri de prioritizare a proiectelor, în funcție de gradul de complexitate a acestora, importanța pentru comunitate, bugetul alocat și sursele de finanțare, etc.

– Definirea procedurilor prin care se va monitoriza implementarea proiectelor propuse în noua Strategie

– Realizarea procesului de consultare a sibienilor referitor la varianta intermediară a Strategiei

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect