3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Șoșoacă, Simion și Târziu, amendați după protestele împotriva restricțiilor

Cele mai citite

Vine “nota de plată” pentru unii politicieni după protestele de la începutul săptămânii. George Simion, Diana Șoșoacă sau Claudiu Richard Târziu, lideri ai partidului AUR, vor fi amendați de forțele de ordine, din cauza nerespectării legislației privind starea de alertă, susțin surse citate de Digi 24. Amenda prevăzută de lege pentru faptele lor este de 15.000 de lei.

Mai multe persoane implicate în protestele din București vor fi amendate de jandarmerie cu câte 15.000 de lei, susțin jurnaliștii de la Digi 24, citând surse din Jandarmerie. Pentru a patra seară la rând, câteva sute de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din București, dar și în alte orașe din țară. Oamenii protestează împotriva obligativității de a purta mască și împotriva restricțiilor impuse de autorități.

George Simion, unul dintre cei vizați de amenzi, spune că vinovaţii de violenţă de la aceste proteste trebuie traşi la răspundere, adăugând că membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara în funcţie de decizia proprie. George Simion și AUR au chemat lumea la proteste, luni, la ora 17, în fața prefecturilor, pentru „a opri nebunia” și pentru „a ne lua țara înapoi”, după cum sunau îndemnurile la proteste.

„Am participat, în continuare membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara, în funcţie de decizia proprie, este opţiunea de a lupta pentru libertate. Noi ne-am asumat să fim alături de români la aceste proteste, nu organizăm, dar participăm. Românii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, este protestul lor, este protestul românilor simpli”, a spus George Simion.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect