Un șofer băut a intrat cu mașina într-un șanț, în Poplaca, iar alți doi bărbați au fost prinși conducând mașini, deși nu au permise de conducere.
Miercuri seara, pe Drumul Județean 106R, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu, la intrarea în Poplaca, un localnic în vârstă de 58 de ani a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina în șanț. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului. Bărbatul aflat la volan a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,95 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge iar polițiștii i-au făcut dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Tot miercuri, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Veștem. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu are permis de conducere, el alegându-se cu dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Pentru aceeași infracțiune este cercetat și un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Păuca, descoperit aseară conducând un autoturism în localitatea de domiciliu, fără a avea acest drept.