5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Caravana TIFF ajunge la sfârșitul lunii, la Mediaș

Cele mai citite

Cinefilii medieșeni vor avea ocazia să vadă trei filme de excepție, la finele acestei luni. Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino. Organizată împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul si Odessa și Reelport, unul dintre principalii actori de pe piaţa digitală de film din Europa, caravana își propune să aducă în atenția publicului filme de succes din țările UE si non-UE.
Astfel, cea de-a 5-a ediție a Caravanei TIFF va avea loc în 10 orașe din România, având staționare și în orașul Mediaș. Cu sprijinul Direcției de Cultură Mediaș, timp de trei zile, în perioada 30 iulie-01 august, în Piața Corneliu Coposu, de la ora 21:45, cinefilii vor avea ocazia să vadă trei dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2014, după cum urmează:
Miercuri, 30 iulie – „În mijlocul pustiului alb/Into the White” (regia Petter Næss)
Suntem la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar deasupra Norvegiei o grea bătălie se dă în înaltul cerului: două avioane, unul britanic, celălalt german, se prăbuşesc într-un ţinut izolat. Coincidenţa face ca piloţii goniţi de gerul năprasnic să caute adăpost în aceeaşi colibă. Războiul i-a transformat în inamici, dar provocările situaţiei lor îi vor obliga să colaboreze pentru a supravieţui.
Joi, 31 iulie – „Sunt o babă comunistă/I’m an Old Communist Hag”(regia Stere Gulea)
Povestea Emiliei, o sexagenară care trăieşte în linişte cu soţul ei Ţucu într-un orăşel de provincie. Cuplul nu mai poate de bucurie când primeşte un telefon din Canada: fiica lor Alice va veni în vizită împreună cu logodnicul ei american, Alan. Lucrurile nu pot sta mai bine pentru Emilia, care de-abia aşteaptă să se bucure de fericirea copiilor. Mai mult, Emilia, celebră în cartier pentru nostalgiile ei comuniste, este rugată să participe la un documentar despre giganticele serbări organizate în comunism cu ocazia zilei de 23 august.
Vineri, 01 august – #Selfie (regia Cristina Iacob)
În loc să stea acasă şi să înveţe pentru BAC, trei proaspăt absolvente de liceu decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel! Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecinţe. Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.
Intrarea la toate cele trei filme este liberă.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect