Tragedie la Pitești, vineri după amiaza, unde un bărbat de 63 de ani a murit după ce a fost evacuat de polițiști dintr-un local.
Polițiștii l-ar fi bruscat pe acesta, în momentul în care a fost scos afară din local. La una din terasele din zonă a izucnit un incendiu, iar, pe lângă pompieri, au intervenit polițiștii care au evacuat zona. Bărbatul de 63 de ani era la o masă și ar fi refuzat să părăsească zona, moment în care a fost imobilizat de polițiștii de la Secția 2.
Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și n-a mai putut fi salvat de medici. Potrivit epitesti.ro, nenorocirea s-a produs la o terasă din zona Autogara Sud din Pitești, în urma căreia un bărbat a murit după ce a fost trântit cu fața de asfalt de către unul dintre agenți. În momentul în care bărbatul este căzut, al doilea agent s-a urcat pe el. Potrivit unor surse, bărbatul avea asupra lui tratament pentru o boală gravă de care ar fi suferit.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că așteaptă să se facă lumină în acest caz, iar vinovații să plătească.,
„Pentru mine, când moare un om în timpul unei intervenții este cu adevărat o tragedie. Ancheta e preluată de un procuror și sunt convins că se va face lumină în acest caz, cine se face vinovat de moartea omului, indiferent de cum s-a comportat el… Le cer mereu angajaților să intervină cu calm și responsabilitate”, a afirmat Lucian Bode.
„În timp ce asigurau intervenția pompierilor la un incendiu, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au fost nevoiți să încătușeze un bărbat, aflat sub influența băuturilor alcoolice, care refuza să părăsească locația și devenise reclalcitrant. Bărbatul, de 63 de ani, a intrat în stop cardio-respirator. La fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă acesta a decedat. În urma evenimentului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă și ucidere din culpă. A fost informat procurorul”, se precizează într-un comunicat al poliției, citat de Digi 24..