-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un nou preot paroh pentru credincioșii din Rod

Cele mai citite

Duminică, credincioşii din Rod şi-au primit noul paroh, părintele Ştefan Claudiu Raicu, care a fost hirotonit preot de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea aflată în Mărginimea Sibiului.

Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în locaşul de cult din Rod, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian şi alţi slujitori ai sfintelor altare. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârşit hirotonia diaconului Ştefan Claudiu Raicu întru preot precum şi hirotonia întru diacon a teologului Gheorghe Şamu.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat ceremonia instalării noului paroh din Rod. Ierarhul i-a înmânat părintelui Ştefan Claudiu Raicu o Evanghelie, o Cruce şi o cheie, simbolizând cele trei slujiri la care este chemat preotul, cea de învăţător, cea de săvârşitor al Sfintelor Taine şi cea de păstor, de conducător al credincioşilor către Împărăţia Cerurilor, notează site-ul Mitropoliei Ardealului.

„Doi dintre ucenicii Săi, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, I-au cerut Mântuitorului să le acorde lor întâietate înaintea celorlalți ucenici, ca unul să primească onoarea de a sta de-a dreapta Lui, iar celălalt de-a stânga, în împărăția pe care ei o credeau lumească. Această dorință a celor doi a provocat supărare celorlalți ucenici, de aceea Mântuitorul îi vindecă pe toți de vanitate și de pretenții de întâietate deșartă, mustrându-i mai întâi pe Iacov și Ioan, spunându-le: «nu ştiţi ce cereţi!» (Marcu 10, 38).

Apoi, fără a nega că este Împărat, dar altul decât credeau ei, Iisus le-a arătat ucenicilor că în Împărăția Sa cea din ceruri Tatăl rânduiește întâietatea slujirii, zicându-le: «A şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit» (Marcu 10, 40). Pentru a-i apropia mai mult pe ucenicii Săi de adevărata slujire smerită și jertfelnică, Iisus le descoperă încă odată Jertfa Sa care va sta la temelia Împărăției Cerurilor, întemeiată de El”, a spus Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

FOTO: Mitropolia Ardealului

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect