Salvatorii sibieni au intervenit, în week-end, la un număr de peste 120 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. De asemenea, în această perioadă peste 100 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.
Totodată, pompieri militari sibieni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 6 incendii dintre care trei incendii manifestate la vegetația uscată și resturi vegetale,, în municipiul Mediaș și localitățile Dumbrăveni și Alțâna , unde au ars peste aproximativ 2 hectare de vegetație uscată și resturi vegetale.
Sâmbătă, pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au intervenit prompt pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la unui cilindru compactor, cauzat de un scurtcircuit electric.
Tot sâmbătă, în urma unui apel venit pe numărul de urgență 112 privind degajarea de fum dintr-un apartament situat la etajul I al unui bloc din municipiul Sibiu, strada Regele Ferdinand, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.La fața locului s-a constat că incendiu se manifesta în holul apartamentului la diverse textile și mase plastice depozitate. Două femei și un bărbat au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și de la Ambulanță, sosite la fața locului, din cauza intoxicației cu fum. Bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost transportat la UPU Sibiu de către echipajul de la Ambulanță. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unor țigări aruncate în coșul de gunoi fără să fie stinse.
Duminică dimineața, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență în Cisnădie, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. În urma incendiului a ars acoperișul și podul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.Trei persoane, două 2 femei și un bărbat, au primit îngrijiri medicale, bărbatul cu intoxicație ușoară cu fum și femeile cu atac de panică. Toate cele trei persoanele au refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic a unui coș de fum deteriorat.
FOTO: ISU Sibiu