5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Fermierii din Oltenia au adus în Piața Cibin primele roșii românești din acest sezon

Cele mai citite

Unul dintre fermierii care au investit masiv pentru a putea face concurență legumelor din import se laudă că a reușit să trimită primele roșii în câteva piețe din România, inclusiv la Sibiu. Prețul este deocamdată pe măsura sezonului, adică foarte mare.

Simon Idita este unul dintre fermierii din România care vrea să producă legume într-un sezon cât mai lung, concurând astfel importurile. Spune că a investit foarte mult pentru a putea produce încă de la începutul sezonului, iar acest lucru a dus la prețuri destul de mari pentru buzunarul românilor. Speră însă ca în curând prețul să poată scădea astfel încât toată lumea să-și poată permite roșiile sale.

Simon este din Pleșoiu, o comună cunoscută sibienilor, datorită numărului mare de comercianți care vin din acest loc cu marfă în Piața Cibin. „Nu am marfă să-i potolesc pe toţi, cum se spune. Eu mănânc roşii de două săptămâni, dar am livrat doar săptămâna aceasta“, a declarat fermierul, pentru adevarul.ro, povestind că a început de circa o săptămână să livreze roșii către Alba Iulia, Sibiu și Târgu Mureș. Toți producătorii se luptă pentru a scoate pe tarabe cât mai repede legumele, astfel încât să beneficieze de cererea mare de la începutul primăverii. El a reușit să le scoată primul, de data asta, pentru că cheltuit mulți bani cu încălzirea serelor. „Sunt aproape şase luni de când focul nu s-a stins în centrale”, spune Idita. În plus, el se laudă că nu a folosit în acest an decât produse fito-sanitare bio, pentru îngrijirea plantelor. Livrările din prima săptămână se ridică la aproximativ 500 kilograme, cantitate vândută cu 20 de lei pe kilogram, către comercianți. Aceștia le vând cu 23 – 25 până la 30 de lei pe kilogram. Imediat ce apar și alte roșii, prețul va fi nevoit să scadă.

Fermierul spune că și-ar dori să premească subvenții de la stat, astfel încât să poată vinde marfa cu prețuri mai mic, însă are nevoie să-și recupereze cheltuielile de peste iarnă.

Piața Cibin este invadată de legumele produse în zona Olteniei, unde clima și experiența fermierilor de acolo îi ajută pe aceștia să producă în cantități mari și să controleze prețurile. Producția de tomate din zona Sibiului este deocamdată insuficientă pentru a putea face față concurenței din Oltenia, iar clima mai rece întârzie producția timpurie.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect