Guvernatorul statului american Florida a ridicat luni, cu efect imediat, toate restricţiile asociate pandemiei de COVID-19, justificându-şi decizia prin eficacitatea şi disponibilitatea vaccinurilor dezvoltate împotriva acestei maladii, informează AFP.
Ron DeSantis a promulgat o lege care pune capăt stării de urgenţă la 1 iulie în acest stat din partea sud-estică a Statelor Unite, care impunea o serie de restricţii în faţa pandemiei de coronavirus, şi a semnat apoi un decret care avansa data de intrare în vigoare a acelei măsuri începând de luni, 3 mai.
„Este ceea ce trebuie făcut ţinând cont de datele de care dispunem”, a declarat el într-o conferinţă de presă organizată în St. Petersburg, un oraş situat în apropiere de Tampa, referindu-se la numărul zilnic al cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi la cel al deceselor asociate maladiei COVID-19, în scădere constantă, în timp ce programul de vaccinare continuă să fie implementat.
Aproape 9 milioane de persoane, reprezentând 41,9% dintre cei 21,5 milioane de locuitori ai acestui stat american, au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare americane.
„Persoanele care nu sunt încă vaccinate astăzi se află în această situaţie cu siguranţă, nu din cauza unei lipse de stoc, sau a unei lipse de disponibilitate a vaccinurilor”, a adăugat guvernatorul din Florida.
Vaccinarea a fost deschisă vineri în Florida pentru toate persoanele cu vârste de peste 16 ani, care nu mai trebuie să prezinte dovada domiciliului în acest stat, aşa cum se întâmpla din ianuarie şi până la finalul lunii aprilie, din cauza cererii foarte mari pentru vaccinurile anti-COVID-19. Noua măsură a permis vaccinarea migranţilor care locuiesc fără documente legale în Statele Unite şi a determinat apariţia unui fenomen, care a fost denumit „turism vaccinal”.
Guvernatorul Ron DeSantis a criticat totodată restricţiile stricte care sunt încă în vigoare în alte state americane. El a sugerat că statele care continuă să îi oblige pe rezidenţii lor să respecte astfel de măsuri indică faptul că liderii lor „nu cred în vaccinuri”. Vaccinurile Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson sunt disponibile, în anumite cazuri chiar şi fără programare, în numeroase centre de vaccinare, farmacii şi supermarketuri din Statele Unite. (AGERPRES)