2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

O ploaie torențială a făcut ravagii la Vurpăr, 20 de gospodării au fost inundate

Cele mai citite

O ploaie torențială a făcut ravagii în comuna Vurpăr. Mai multe gospodării au fost inundate după ce valea ce trece prin localitate a ieșit din matcă. Apa a intrat în curțile oamenilor, în pivnițe dar și în unele case. Pompierii au intervenit cu 10 motopompe ca săscoată apa. Localnicii spun că nu s-a mai întâmplat așa ceva de mai bine de 13 ani.
“A venit apă mare, a ieșit prin grădină, pe urmă în curte și a ajuns în casă. A fost rupere de nori. Ne-a distrus prin casă, dintr-o camera am reușit să scoatem restul, le mai scoatem mâine.” ne-a spus Mircea Banea, un localnic afectat
Furtuna a durat aproape două ore iar cantitățile mari de apă au făcut ca valea să iasă din matcă. 20 de gospodării au fost afectate și a fost nevoie de peste 30 de pompieri care să intervină. Aceștia au fosolit la scoaterea apei 10 motopompe. “Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Sibiu a intervent în urma solicitării comitetului local pentru situații de urgență, a domnului primar, cu mai multe echipaje de intervenție, cu motopompe. Am scos apa din gospodării , pivnițe, unele locuințe. Aproximativ 120 de gospodării au fost afectate. Bineînțeles că situația nu este una fericită pentru că oamenii au avut de suferit dar Inspectoratul a gestionat problema și consider că ne-am îndeplinit misiunea care ne-a fost încredințată.” a declarat Cosmin Balcu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu
Oamenii din comună spun că în zonă nu a mai fost o furtună atât de puternică din anul 1991. “A fost un fenomen destul de grav, fiindcă a fost o ploaie torențială care a străbătut Vurpărul iar o parte din localitate a fost inundată. Din 1991 nu am mai avut problem din cauza ploilor pentru că suntem totuși într-o zonă ferită dar sunt fenomene natural de care nu ne putem feri.” a declarat Mihail Linerth, primarul comunei Vurpăr
Județul Sibiu se află sub atenționare de cod galben de ploi torențiale începând de marți seară de la ora 18 și până miercuri seară la ora 22.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect