3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Gaz Metan joacă pe teren propriu cu Astra Giurgiu

Cele mai citite

Liga I se apropie de final, iar play-out-ul ediției din acest an este tot mai captivant. Gaz Metan joacă sâmbătă, pe teren propriu, cu Astra Giurgiu, iar cu doar 3 etape înainte de final, nimic nu este sigur în privința retrogradării sau echipelor care vor susține partidele de baraj pentru rămânerea pe prima scenă fotbalistică a țării.

Gaz Metan se află în acest moment pe locul 4 în clasamentul play-out-ului, însă distanța față de echipele aflate în spate nu este foarte mare, astfel încât medieșenii nu au altă opțiune în partida de sâmbătă, cu Astra Giurgiu, decât victoria. Medieșenii vor întâlni o formație care a intrat în zona locurilor periculoase, după ce acum câteva etape părea scăpată de orice griji ale retrogradării. Astralii au pierdut ultima partidă disputată acasă, scor 1-2, cu UTA Arad și nu își mai permit pași greșiți pentru ca situația să nu devină de-a dreptul imposibilă.

De cealaltă parte, medieșenii vin după o partidă mai slabă făcută în deplasarea de la Buzău, cu Chindia Târgoviște, din care însă au reușit să scoată un punct în urma gafei de proporții a portarului gazdelor. A fost 1-1 între Chindia Târgoviște și Gaz Metan, medieșenii având în acest moment 26 de puncte în clasamentul Ligii I. Nici elevii lui Mihai Teja nu sunt încă liniștiți cu totul, iar o victorie în partida de sâmbătă ar rezolva mare parte din ecuația salvării de la retrogradare.

Partida dintre Gaz Metan și Astra Giurgiu se dispută sâmbătă de la ora 13.30.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect