-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Certificatele verzi de vaccinare au intrat în faza de testare la STS. Când și cum vor fi accesate

Cele mai citite

Serviciul de Telecomunicații Speciale, instituție care va coordona emiterea certificatelor verzi de vaccinare anti-Covid, a anunțat că emiterea și accesarea acestora se vor face prin intermediul unui QR code, ce va putea fi „citit” de autoritățile statelor membre.

„Certificatul verde”, document digital care dovedește faptul că o persoană, cetățean al Uniunii Europene, a fost vaccinată anti-Covid, începe să fie implementat la nivelul statelor membre. Au fost anunțate primele state-pilot, Franța și Malta, însă și celelalte țări, inclusiv România, trebuie să le facă funcționale cel mai târziu în iulie. Serviciul de telecomunicații Speciale, însărcinat cu implementarea certificatelor în România, a explicat care este stadiul acestei proceduri. Data limită la care acestea trebuie să poată fi accesate este 1 iulie.

În prezent, statele membre UE testează sistemele individuale pentru a le interconecta, precum și ”gateway-ul european (DGCG) care va centraliza și administra cheile publice ale țărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai a.c”.

”Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit”, transmit reprezentanții STS.

Documentele vor fi emise pe baza unei aplicații web și vor fi verificate cu o altă aplicație pentru telefoane. În codul QR vor fi incluse date personale: nume, prenume, data nașterii, informații medicale.

Potrivit STS, angajați instituției vor testa infrastructura, la nivel național și internațional, după care vor implementa aplicațiile. STS așteaptă adoptarea propunerii de Regulament al Parlamentului European, care va stabili „cadrul pentru emiterea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea și recuperarea pentru a facilita libera circulație în timpul pandemiei de COVID-19”.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect