După o zi în care numărul de persoane testate pozitiv cu COVID a crescut, astăzi numărul de cazuri a revenit la 21, în județ. De asemenea, numărul deceselor a fost mai mic, în ultima zi.
Județul Sibiu are o rată de incidență 0,9 cazuri la 1000 de locuitori, în ultimele 14 zile, cu un total de 427 de teste pozitive în intervalul respectiv. La rândul său, minicipiul Sibiu are un total de 206 cazuri pozitive, ceea ce este corespunzător unei rate de incidență de 1,21 la mie.
Datele anunțate pentru ultima zi arată că în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26.292 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 21 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 20.930 de persoane, iar 1017 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 145 de persoane, dintre care pe ATI 18 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 685 de teste.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 1369 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 260 persoane în izolare la domiciliu.