F.C.Hermannstadt joacă în deplasare contra celor de la C.S.Mioveni în meciul tur al dublei care poate asigura menținerea, respectiv promovarea, în Liga 1.
Va fi o confruntare între echipa care la finalul play-out-ului Ligii 1 a ocupat locul 8, FCH, cu 26 de puncte și C.S.Mioveni, ocupanta locului 3 în play-off-ul Ligii a II-a, cu 48 de puncte. Cele două grupări s-au întâlnit ultima oară în optimile de finală din Cupa României, în sezonul 2019 – 2020, când sibienii s-au impus cu scorul de 2-0. Pentru acest meci tur, Eugen Beza, antrenorul principal al F.C.Hermannstadt, are tot lotul la dispoziție.
C.S.Mioveni și F.C.Hermannstadt va avea loc sâmbătă, 29 mai 2021, ora 15:30, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni. Returul este programat pentru miercuri, 2 iunie 2021, ora 19, pe Stadionul “Gaz Metan” din Mediaș.
,,Am reușit să ajungem la barajul de menținere în Liga 1. Băieții au avut un final de play-out foarte bun. Ne așteaptă o dublă complicată, foarte grea, cu o echipă bună a Ligii a II-a. Alexandru Pelici mi-a fost antrenor. Cu Alex Pelici am început oarecum antrenoratul la un nivel profesionist. Indiferent ce va fi, prietenia noastră va rămâne. Nicidecum nu este un meci Pelici-Beza. Nu jucăm noi, joacă fotbaliștii antrenați de noi.
Fiecare își dorește să câștige. C.S.Mioveni este o echipă bine organizată. Blănaru și Rusu finalizează munca întregii echipe. Fotbalul va avea de câștigat, pentru că revin spectatorii pe stadioane. Este clar că din acest punct de vedere, în tur va fi un avantaj pentru Mioveni, dar poate fi un stimul și pentru noi” , a declarat Eugen Beza, antrenorul principal al sibienilor.