4.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Șofer rănit grav după ce s-a izbit de un cal aflat pe șosea

Publicitate

Cele mai citite

Un tânăr care conducea un autoturism pe un drum județean din Sibiu a lovit un cal aflat pe șosea, iar în urma impactului șoferul s-a răsturnat cu mașina.

Duminică seara în jurul orei 23, pe Drumul Județean 106, la intrarea în Cornățel, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Alțâna, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu, s-a izbit de un cal aflat pe partea carosabilă, răsturnându-se apoi în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers. Impactul a dus la vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, aflat singur în mașină, acesta fiind transportat la spital unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma impactului, calul a decedat. În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, proprietarul animalului a fost identificat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Hosman. În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu desfășoară cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya