Vor fi blocaje începând de astăzi, pe cele mai circulate drumuri din județul Sibiu din cauza protestelor transportatorilor de marfă. Transportatorii sibieni se alătură colegilor din țară, extrem de nemulțumiți de controalele fiscale făcute de ANAF în ceea ce privește diurna șoferilor.
Transportatorii sunt nemulţumiţi cel mai mult de controalele derulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte diurna. În aceste condiții, de astăzi vor fi reluate protestele pe drumurile naționale din județul Sibiu și restul țării.
Acţiunile vor consta în informare cu afişe, cu bannere şi circulaţie în coloană a autovehiculelor de transport marfă. Până acum și-au arătat susținerea și vor participa la proteste transportatorii din Sibiu, Alba Iulia, Arad, Oradea, Timişoara, Suceava, Constanţa, Braşov, Prahova, Bucureşti și este de așteptat ca acţiunea să se extindă la nivel național. În timpul protestelor, transportatorii vor circula cu viteză redusă pe cele mai tranzitate artere din județul Sibiu, dar și din țară
“Începând de vineri, 18 iunie, între orele 14:00 și 17:00 transportatorii de marfă din mai multe centre economice ale României vor circula cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din țară. Mai multe asociații patronale ale transportatorilor – APTE 2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina FORT, ARTRI, COTAR și UNTRR – au anunțat că susțin mișcarea de protest, care are în centrul revendicărilor amnistia fiscală în cazul controalelor fiscale făcute de ANAF pe reîncadrarea diurnei șoferilor ca venit de natură salarială.
Sunt vizate controalele deja finalizate, cele în curs, precum și orice control viitor pe tema reîncadrării diurnelor ca venit de natură salarială care vizează perioada 2015-2021. Acțiunea patronatelor din transporturi este susținută și de Sindicatul “Solidaritatea Șoferilor Drumuri Bune” din Sibiu.
De ce luăm parte la acest protest împreuna cu angajatorii?? Este simplu, în acest moment domnii de la ANAF vin și argumentează pentru impozitarea diurnei, cu aceleași argumente de la începutul problemei…mai pe înțeles, nu s-a schimbat nimic în transport în ultimii 15 ani, decât valoarea diurnei, ca urmare, întrebarea comună este următoarea : De ce tocmai acuma??? Care este scopul? De ce nu s-a făcut nimic în toți acești ani?? Se mai propune o variantă, modificarea acelui prag de neimpozitare a diurnei externe de la 2,5 ori nivelul indemnizațiilor acordate funcționarilor de stat, la 1,2-1,5 ori din valoarea acordată astăzi funcționarilor de stat, asta însemnând o diurnă externa de 40/45 euro pe zi.
NU SUSȚINEM PLATA IN DIURNĂ A ȘOFERULUI ȘI NE DORIM O CREȘTERE SALARIALĂ dar în aceste condiții, angajatorii vor fi nevoiți să-și cam închidă afacerile și noi, angajații, să emigrăm că deh, lipsa acută a forței de muncă se pare că dictează într-un anume fel și la noi în țară.
De asemenea, noi ca sindicat și transportatorii solicităm eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajații la stat față de privați – este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, FĂRĂ DOCUMENTE JUSTIFICATIVE 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare. Pai de ce această discriminare între sistemul bugetar și cel privat??? Din câte știm, avem același Cod al Muncii…iar această prevedere ar putea crește veniturile noastre, angajatorul având posibilitatea deducerii acestei sume. Am repetat în mai multe rânduri, între angajator și angajat trebuie să existe o simbioză….nu existăm unii fără alții”, arată într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook Sindicatul Solidaritatea Șoferilor Drumuri Bune.
FOTO: DCBusiness.ro