14.1 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Tânăr accidentat după ce a căzut cu motocicleta într-o zonă forerstieră

Cele mai citite

Un tânăr care a căzut cu motocicleta într-o zonă forestieră situată între localităţile Aţel şi Buzd a avut nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD şi de pompieri pentru a fi transportat la autospeciala de prim ajutor. Cum drumul era inaccesibil autoturismelor, tânărul a fost transportat pe o targă de salvatori.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a intervenit, luni seara, cu un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri, în zona forestieră, dintre localitățile Buzd și Ațel, ca urmare a faptului că un băiat, în vârstă de 26 de ani a căzut cu motocicleta.

Tânărul a fost preluat de câtre paramedici, în stare de conștiență, cu traumatism în zona cervicală și escoriații. Acesta a fost transportat la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Mediaş. Din cauza faptului că zona era inaccesibilă autospecialei SMURD, pacientul a fost transportat pe jos cu targa o porțiune de drum.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

Avioane-cisternă americane au aterizat în România. Baza Kogălniceanu devine punct strategic pentru operațiuni în Orientul Mijlociu

Trei aeronave de realimentare în aer ale Statelor Unite au ajuns în cursul zilei de duminică în România.Este vorba...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect