Dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu: „Cea mai importantă măsură este reabilitarea respiratorie”
Pandemia de coronavirus a generat o mulțime de probleme în societate, unele pe termen lung, pentru că cei care au reușit să treacă de boală nu se pot considera perfect vindecați, în anumite cazuri. Spitalele se confruntă tot mai mult, în toate județele, cu cazuri ale persoanelor care înregistrează sechele, efecte pe termen lung ale Covid.
Am întrebat-o pe dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, cât de prezente sunt efectele pe termen lung ale îmbolnăvirii cu Covid, în cazul Sibiului. Impactul pare a fi tot mai mare, pentru că abia acum încep să vină la medici persoane cu simptome numeroase, chiar dacă oficial s-au vindecat de Covid.
„Noi acum începem să evaluăm complicațiile post COVID, starea pacienților post COVID. Aveam pacienți care au avut COVID în noiembrie, decembrie, și care ni se adresează abia acum. În primul rând nu am avut nici noi informații despre ceea ce poate să facă COVID și despre faptul că există așa numitul COVID lung, în care pacienții rămân simptomatici, chiar la cinci șase luni după COVID. Numărul lor este destul de mare. Spre surprinderea noastră, cam o treime din numărul consultațiilor se adresează acestei patologii, post COVID”, ne-a explicat Lavinia Danciu.
Referitor la complicațiile care pot apărea, paleta acestora este destul de largă. „În general, se corelează cu forma de boală. Cu cât boala a fost mai severă, cu atât apar complicații mai multe și mai severe, dintre care cea mai gravă este fibroza pulmonară post-Covid. Apare la formele severe de COVID, la cei care au stat internați la ATI, imobilizați în pat mai multă vreme. Acolo complicațiile nu sunt numai pulmonare, ci țin și de o disfuncție a musculaturii, țin de un dezechilibru electrolitic, după care pot apărea și complicații neurologice sau complicații psihiatrice. Am avut surprize, pacienți care nu au avut forme severe de Covid au dezvoltat complicații care ținut de sfera psihica sau neurologică”ne mai explică dr. Danciu.
Din fericire, tratate la timp, complicațiile post-Covid pot fi tratate. „Șansele de recuperare integrală pentru cei care au suferit de o infecție cu SARS-COV-2 sunt bune. O bună parte din simptome sunt funcționale. Oamenii rămân cu astenie, adinamie, tulburări de respirație care sunt foarte ușor de recuperat prin programul nostru de reabilitare respiratorie care să știți care rezultate foarte bune. Din păcate, mai există și acei pacienți care dezvoltă fibroză pulmonară post-Covid. Aici îmi este greu să spun deocamdată pentru că suntem la început de drum. Abia am început tratamentul și reabilitarea. În medie, primul control îl face peste trei luni de zile. Pe măsură ce vom face controale o să putem fi mai exacți în această privință. Dar cea mai mare parte a pacienților se vindecă.”
Potrivit dr. Lavinia Danciu, cele mai frecvente simptome ale pacienților Covid, după ce au scăpat de infecție, sunt sindromul de oboseală permanentă, unele forme ușoare de anxietate, de depresie, mulți resimt tulburări de respirație, au dureri în piept sau în zona toracelui, unii dintre ei tușesc. Cel mai important este însă ca persoanele care au avut COVID, mai ales formele cu simptome, să meargă la un medic.
„Cei care rămân cu probleme de respirație după mult timp sunt sfătuiți să se adreseze serviciul nostru de reabilitare respiratorie. Am avut rezultate destul de bune chiar și după mult timp. După aceea să vină la o evaluare, care constă într-o radiografie, o spirometrie, dacă trebuie, o ecografie, dacă trebuie, analize de laborator. Abia după aceea vorbim concret în cazul fiecăruia ce putem face. Dar cea mai importantă măsură este reabilitarea respiratorie. Pe lângă aceasta, mișcarea în aer liber, hidratarea, un mod de viață sănătos”, îi mai sfătuiește medicul sibian pe pacienți Covid.
MAI MULTE PE ACEST SUBIECT AICI:
Spitalul Județean Sibiu tratează pacienții cu sechele în urma îmbolnăvirii cu COVID-19