Peste 80% dintre elevii din judeţul Sibiu au promovat Evaluarea Naţională, sesiunea iunie-iulie 2021. Procentul este cel mai mare din ultimii ani. Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 2.369 candidați prezenți, 1.913 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, adică 80,75% (procent mai mare față de anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%).
Dintre aceștia, 2 candidați au încheiat examenul cu media generală 10, amândoi de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu. Rata de participare a fost de 91,75%, respectiv 2.369 candidați prezenți, dintr-un total de 2.581 elevi înscriși. La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 un număr de 2.093 candidați (87,65%), iar 14 candidați au fost notați cu 10. La proba de Matematică, 1.665 candidați (70,28%) au note peste sau egale cu 5, iar 26 de candidați au obținut nota 10. La limba și literatura maternă, 303 candidați (97,43%), au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 6 candidați au obţinut nota 10.
Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă. Contestațiile pot fi depuse astăzi între orele 16 şi 19 și miercuri, 30 iunie, în intervalul orar 8-2. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie.