17.9 C
Sibiu
marți, aprilie 29, 2025

Sibienii, așteptați la cosit în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Cele mai citite

Început de zi cu o tură de cosit. Se întâmplă mâine dimineața în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Joi, 8 iulie 2021, sibienii sunt așteptați să redescopere tradiția cositului ca odinioară, în satul arhaic din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Acest lucru se va întâmpla la  fâneața din sectorul Textile, dis de dimineață, de la ora 7.

“Vor fi puse la dispoziția publicului coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii noștri. Ca în satul de altădată, la prânzișor, în hotarul fâneței se va mânca slană cu ceapă. Inițiativa face parte din Programul  Grădină și peisaj în Muzeul Astra”, au transmis reprezentanții muzeului sibian.

“În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau atunci când aveau de cosit și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii.

Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie ( sau cute  – piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă”, explică Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Publicitate
Ultimele știri

Digitalizare la Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie din Sibiu

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a semnat încă două contracte de finanțare pentru continuarea procesului de digitalizare a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect