5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sistemul GIS pentru digitalizarea documentelor de urbanism, contractat de Consiliul Județean

Cele mai citite

Județul Sibiu va beneficia de servicii digitale de emitere a documentelor de urbanism, autorizații de construire, eliberare acorduri, precum și pentru gestionarea patrimoniului și a  investițiilor, în urma semnării unui contract pentru achiziționarea și implementarea sistemului integrat Geographical Information System (GIS).

Un contract de achiziție și implementare a sistemului GIS de cartografiere a fost semnat de Consiliul Județean Sibiu cu firma Intergraph Computer Services SRL, care vizează procesul de emitere a documentelor de urbanism, autorizații de construire, eliberare acorduri, precum și pentru gestionarea patrimoniului și a  investițiilor. Valoarea contractului se ridică la suma de 1,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare a contractului este de 12 luni.

GIS este un sistem de cartografiere și analiză a datelor spațiale care va ajuta mult la optimizarea modului de lucru, prin standardizarea modalității de realizare a documentelor de planificare teritorială și urbanism, respectiv pentru integrarea documentațiilor în platforma Observator Teritorial. Utilizatorii vor avea acces la diferite hărți privind rețelele de utilități deținute de furnizori, care vor fi utilizate în procesul de emitere a documentelor urbanistice.

Sistemul va oferi informații clare referitoare la tipurile de relief, infrastructura de drumuri și construcții, rețele de utilități existente, precum și obiective turistice și de patrimoniu, informații accesibile și utile  în dinamica de dezvoltare a județului Sibiu, care vor crea o viziune clară asupra tuturor datelor, oferind astfel servicii administrative de calitate cetățenilor, firmelor și utilizatorilor din administrația locală.

De asemenea, cetățenii vor avea posibilitatea să depună documentele online, direct prin aplicație și să obțină informații despre teritoriu și documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism aprobate într-o anumită zonă.

”După ce, la începutul anului, Consiliul Județean Sibiu a implementat semnătura electronică printr-un sistem de circulație a documentelor digital, fără a mai fi nevoie ca acestea să fie tipărite pe suport de hârtie, acum facem un nou pas în procesul de digitalizare, prin implementarea aplicației GIS. Această platformă vine atât în sprijinul autorităților locale și județene pentru activitatea de planificare strategică, cât și în beneficiul direct al cetățenilor”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu a achiziționat acest sistem cu fonduri europene,  în cadrul proiectului ”Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Județean Sibiu”.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect