Astăzi a fost o zi complicată pentru medicii din secțiile COVID din județul Sibiu. Chiar dacă nu se compară cu vârful pandemiei, din luna aprilie, când erau internate sute de persoane și zilnic apăreau zeci de cazuri noi, depistarea de noi cazuri i-a luat prin surprindere pe toți.
Sibiul a înregistrat patru noi pacienți testați pozitiv cu COVID, iar în secțiile de boli infecțioase numărul de pacienți a crescut la opt, după ce ieri mai erau doar patru persoane internate. Asta înseamnă că toți cei patru cu teste pozitive au ajuns la spital, iar unul direct în ATI, în stare gravă. Din fericire, nu s-a înregistrat niciun deces în ultima zi.
Potrivit autorităților locale, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26524 (4 persoane confirmate în ultimele 24 de ore) de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 21.446 de persoane, iar 1069 persoane au decedat (0 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 8 persoane, dintre care pe ATI 1 adult. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 671 de teste.
Și la nivel național lucrurile au luat viteză. După o zi cu 46 de cazuri, astăzi au fost anunțate nu mai puțin de 95 de teste pozitive, cu noi internări, inclusiv șase cazuri grave, în ATI.
Creșterea vine pe fondul temerilor anunțate de specialiști privind iminența unui așa numit val patru al pandemiei, care poate izbucni dintr-o clipă în alta și poate aduce creșteri abrupte ale cazurilor raportate.
Singura soluție pe care o anunță specialiștii pentru a face față acestui val este vaccinarea și păstrarea regulilor de distanțare, în special în locurile aglomerate.