11.3 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Bărbat reţinut pentru că a încălcat ordinul de protecţie obţinut de mama sa împotriva lui

Publicitate

Cele mai citite

Un bărbat din Ighişu Nou a fost reţinut de poliţişti pentru că nu a respectat un ordin de protecţie şi ar fi mers în locuinţa mamei sale. Acesta va fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă.

Marţi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în satul Ighișu Nou, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Bărbatul a fost descoperit de polițiști în locuința mamei, din aceeași localitate, deși femeia beneficia de un ordin de protecție provizoriu, emis de către polițiștii medieșeni după ce, în ziua anterioară, fiul femeii ar fi ar fi provocat un scandal în locuința acesteia.

Publicitate

În cursul zilei de marţi, fiul scandalagiu a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANM a anunțat luni: Cum va fi iarna 2024-2025

Vom avea o iarnă în care temperaturile vor fi în limite normale, iar luna decembrie va aduce ninsori și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya