Cinci formaţii ale căror piese, în urmă cu un deceniu şi jumătate, răsunau pe toate posturile de radio şi TV, se vor întâlni în Piaţa Mare, duminică, de la ora 21.00 şi vor încerca să readucă o parte din nostalgia anilor 2000. AS XX, Valahia, Class, Body& Soul si Ro-mania, trupe ale căror piese erau hit-uri în anii 2000, se vor reuni într-un concert în premieră- „Reuniunea Trupelor”.
„Reuniunea trupelor” propune o călătorie în timp, într-un trecut nu tocmai îndepărtat, prin lumea muzicii din anii 2000. Show-ul, care poate fi numit un turneu al amintirilor, reuneşte o parte a celor mai de succes trupe din acea perioadă. Evenimentul va îmbină trecutul cu prezentul prin alăturarea unor piese ale decadei anterioare cu o sonorizare de ultima generaţie, lumini impresionante, lasere şi alte efecte speciale”, spune managerul proiectului, Ileana Caluţiu.
Sibienii şi nu numai vor putea reasculta hit-uri ca „Inima te cheamă”, „Banii şi fetele”, „Luna mi-a zâmbit”, „Super femei” şi „Crâşmăriţă”. Nostalgia nu va fi doar de partea sibienilor, ci şi a artistilor.
Trupa AS XX se va reuni pentru prima dată după mai bine de 10 ani. Pentru că fosta solistă, Cristina, nu locuieşte în ţară, formula cu care se va prezenta AS XX la Sibiu va fi puţin modificată.
„Vom veni la Sibiu duminică, însă formula va fi cu o altă fată. Cristina nu poate veni. În ultima instanţă ea mi-a spus că nu poate veni, nu mai stă în România acum. Aşa că voi urca pe scena cu Sofia care a cântat la Elegance, ele au voci asemănătoare. De-a lungul anilor parcă mi-am pierdut un pic din entuziasm, dar acum am zis că vin, de ce nu, daca lumea vrea să asculte „Inima te cheamă””, spune Gabi Perecheanu de la AS XX.
AS XX se află la al doilea concert la Sibiu, dupa ce în 1999 au mai venit la un bal al bobocilor care s-a ţinut la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu. Întrebat cum se aşteaptă să îi regăsească pe sibieni, Gabi Perecheanu spune că „o să iau lucrurile ca atare, sper să mai fie lume care ascultă şi care ţine minte două, trei refrenuri”.
Tot într-o formulă puţin diferită faţă de acum 10 ani vor sosi la Sibiu şi cei de la Body& Soul. Şi asta, pentru că unul dintre membri, George, are botezul copilului exact în ziua când are loc „Reuniunea Trupelor” iar Bogdan a renunţat la proiectul lor muzical în urmă cu doi ani.
„La Sibiu vom veni doi, eu şi Florin. George are botezul baieţelului în ziua concertului. Nu ne-a picat bine nimănui, nici lui că nu vine la Sibiu, nici nouă, că nu mergem la botez. Noi am rămas trei din 2012. Al patrulea component, Bogdan, a plecat din trupă, în 2010 a revenit în trupă şi a rămas pana în 2012, dupa care a „replecat” şi am rămas trei. La Sibiu vom veni într-o formulă care conţine trei interpreţi, vor fi o vioara, două fete background şi doua dansatoare”, spune Laurenţiu de la Body& Soul.
Laurentiu spune că show-ul de la Sibiu va fi unul special construit, iar unele piese, precum „El şi ea” şi „Îmi spui” vor fi cântate şi la vioară.
„Reuniunea Trupelor” va avea loc duminică, 17 august, de la ora 21.00, în Piaţa Mare a Sibiului.
Evenimentul este organizat de Asociatia Next Sound şi cofinanţat de Primăria şi Consiliul Local Sibiu.