0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Competiții de ciclism pentru amatori mari și mici la Turul României

Cele mai citite

Federația Română de Ciclism, alături de Auchan, în calitate de partener principal, anunță o serie de competiții dedicate amatorilor la Turul Ciclist al României, care se desfășoară între 31 august și 5 septembrie.

Trei dintre competiții sunt dedicate copiilor – la Timișoara, Deva și București, iar una adulților – pe cățărarea de la Păltiniș. Cursele de copii sunt deschise tuturor participanților între 3 și 14 ani, în competiție fiind acceptate bicicletele cu pedale, fără pedale sau cu roți ajutătoare. Cursa King of the Mountain de la Păltiniș se desfășoară pe două trasee, cu finiș comun, fiind accesibilă atât participanților pe cursiere, cât și celor cu MTB.

Seria evenimentelor conexe începe în 30 august la Timișoara, cu o Cursă a Copiilor programată în Parcarea Universității de Vest. Înscrierile se fac la fața locului începând cu ora 15.00, iar concursul se desfășoară până la ora 18.00, înainte de prezentarea echipelor și ceremonia de deschidere oficială a Turului României. Pe 1 septembrie, când în Tur se desfășoară prologul prin centrul orașului Timișoara, Cursa Copiilor se mută la Deva, pe Bulevardul 22 decembrie, intersecția cu Bulevardul Nicolae Bălcescu. Înscrierile se fac la fața locului începând cu ora 14.00, iar concursul se desfășoară până la ora 16.00, înainte ca plutonul profesionist să ajungă la finish-ul din Deva.

Pe 2 septembrie, când în Tur se desfășoară etapa regină, cu sosire la Păltiniș, amatorii se întrec în competiția King of the Mountain, desfășurată pe aceeași cățărare, pe o pantă medie de 5%, care pe alocuri ajunge și la 14%. Evenimentul va avea startul comun și sosirea comună a două curse, una care se va desfășura pe șosea „KING OF THE ROAD” și una care se va desfășura pe off-road „KING OF THE OFF-ROAD”. Evenimentul este organizat în colaborare cu www.ciclism.ro și va începe în jurul orei 12 cu preluarea numerelor de concurs. Înscrierile se fac pe kingofthemountain.ro.

Ultima Cursă de Copii din seria dedicată evenimentelor conexe Turului României va avea loc în data de 5 septembrie, la București, pe Bulevardul Kiseleff, unde se desfășoară și ultima etapă din Mica Buclă. Înscrierile încep la 11.00, iar concursul se desfășoară între orele 11.30-13.00, înainte de marea finală a Turului României 2021.

Prin intermediul acestor evenimente, Federația Română de Ciclism vrea să promoveze ciclismul ca sport de masă, dar să și inspire copiii și tinerii spre performanță: „Încercăm să punem copiii în contact cu atmosfera de concurs, să alerge pe o porțiune din traseul pe care peste scurt timp vor sprinta sportivii profesioniști, să vadă atmosfera unui Tur Ciclist. Poate microbul se va lipi de unii dintre ei și peste ani vom auzi declarații entuziaste, precum: primul contact cu ciclismul l-am avut la Turul României 2021. Atunci am decis să urmez o carieră de ciclist profesionist și azi mi s-a realizat visul de a îmbrăca tricoul galben în ultima etapă a Turului României”, spune Bogdan Brînză, responsabil Comisia de Copii din Federația Română de Ciclism.

Participarea la toate evenimentele conexe Turului României este gratuită.              

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect